Banca Națională a României (BNR) are statut de instituție centrală fundamentală pentru stabilitatea monetară și economică. Guvernatorii BNR — cei care „pază” banii României — au avut, de-a lungul timpului, roluri cheie, dar și momente controversate, în special în perioadele tulburi ale regimurilor politice. În cele ce urmează, voi prezenta un scurt profil pentru câțiva dintre cei care l-au precedat pe Mugur Isărescu, cu realizările și criticile asociate.
Informațiile provin din pagina „Guvernatorii BNR” de pe bnr.bluecactus.ro.
Mugur Isărescu (1990 – prezent)
Deși nu este „predecesor”, este punct de referință final.
Născut la 1 august 1949, în Drăgășani, Județul Vâlcea.
A obținut doctorat în 1989.
A fost numit guvernator al BNR în 1990 și a fost reales de mai multe ori.
Realizări notabile: stabilizarea leului în perioade de criză post-comunistă, integrarea instituțională în sistemul bancar european, cooptarea României în structuri internaționale (FMI, Banca Mondială etc.)
Critici: longevitatea sa în funcție este uneori invocată ca factor de exces de dependență față de o persoană, lipsa schimbării liderilor, acuzații de legături politice în momente controversate.
Decebal Urdea (1989 – 1990)
Guvernator al BNR între 31 martie 1989 și 4 septembrie 1990.
A prins tranziția între regimul comunist și începuturile sistemului democratic.
Realizări: a condus banca în ultimele luni ale regimului comunist și în primii pași post-decembristi.
Controverse / dificultăți: presiunea schimbărilor politice și economice intense, lipsa resurselor, transformările rapide.
Florea Dumitrescu (1984 – 1989)
Guvernator între 16 martie 1984 și 17 martie 1989.
A condus BNR în perioada de adâncire a crizei economice în regimul comunist.
Realizări: menținerea funcționalității instituției bancare în perioade dificile, implicare în planificarea direcțiilor monetare ale statului.
Critici: supus presiunilor politice, limitări impuse de planificarea centralizată și de controlul partidului comunist asupra politicii monetare.
Vasile Răuță (1977 – 1984)
Guvernator între 20 septembrie 1977 și 16 martie 1984.
Realizări: gestionarea politicii monetare într-o perioadă de stagnare economică, control asupra inflației și creditelor.
Controverse: intervenție politică în decizii economice, limitări ale autonomiei băncii în regimul totalitar.
Vasile Malinschi (1963 – 1977)
A exercitat funcția de președinte al Băncii Republicii Populare Române – Bancă de Stat și apoi guvernator în perioada 1 ianuarie 1963 – 23 noiembrie 1977.
Realizări: în această perioadă, România a devenit membră a FMI (1972) și BIRD, un lucru rar printre statele comuniste.
Controverse: în regimul comunist, banca era un instrument al statului, deci guvernatorul nu avea libertatea decizională deplină, ci trebuia să aplice directive centralizate.
Coloman Maioreanu (1959 – 1963)
Președinte cu delegație al Băncii de Stat a RPR între 23 ianuarie 1959 și 1 aprilie 1963.
Realizări: continuarea consolidării sistemului bancar în perioada comunistă timpurie, adaptarea instituției statului la politicile economice ale regimului.
Controverse: în sistem comunist, guvernatorii erau sub control politic, deci marginile de manevră erau restrânse.
Marin Lupu (1956 – 1959)
A fost președinte al Băncii de Stat în două mandate fragmentate: 4 februarie 1956 – 27 martie 1957 și 4 noiembrie 1957 – 23 ianuarie 1959.
Realizări și roluri: menținerea activității instituției bancare în plin regim comunist, funcționarea circuitelor monetare.
Critici: funcționare în regimul totalitar cu restricții politice severe.
Petre Bălăceanu (1953 – 1957)
A îndeplinit rolul de președinte al Băncii de Stat în perioade fragmentate între 1953 și 1957.
În contextul comunismului, banca era un instrument al planului economic centralizat.
Realizări limitate de regimul politic: regulator monetar al statului, fără autonomie reală.
Anton Moisescu (1952 – 1953)
Președinte al Băncii Republicii Populare – Bancă de Stat între 5 martie 1952 și 20 mai 1953.
A condus banca în perioada imediat postbelică de consolidare a regimului comunist.
Provocări: reorganizarea economiei de război în regim comunist, control politic sporit.
Aurel Vijoli (1947 – 1952)
Guvernator între 18 noiembrie 1947 și 5 martie 1952.
Realizări remarcabile: în 1948, instituțiile bancare private au fost radiate, banca centrală devenind complet subordonată statului. Naționalizarea sectorului bancar.
Controverse majore: după câțiva ani, a fost demis și arestat sub acuzația de „sabotare a economiei naționale” în timpul reformei monetare.
Tiberiu Moșoiu (1946 – 1947)
Guvernator între 21 mai 1946 și 8 noiembrie 1947.
Activitatea sa a avut loc în perioada de tranziție imediată după război, când România se confrunta cu restructurări economice, inflație și reforme monetare.
Provocări: restaurarea stabilității bancare, controlul monetar sub presiunea procesului politic.
Constantin Tătăranu (1945 – 1946)
Guvernator între 14 martie 1945 și 21 mai 1946.
A venit într-o perioadă de mari transformări: revenirea României din război, negocieri de pace, reorganizare instituțională.
Conflict politic: și-a dat demisia ca urmare a opoziției față de implicarea partidului său în formarea Blocului Partidelor Democratice.
Ion Lapedatu (1944 – 1945)
Guvernator între 30 septembrie 1944 și 14 martie 1945.
A jucat un rol important în tranziția economică de la război la pace, restabilirea sistemului de emisiune monetară, retragerea monedelor de ocupație, consolidarea BNR în fața presiunilor politice.
Presiuni multiple: sarcini fiscale, reparații de război, stabilirea credibilității monedei naționale.
Alexandru Ottulescu (1940 – 1944)
Guvernator în perioada 17 septembrie 1940 – 1 aprilie 1944.
Realizări: conducerea BNR în timpul Primului și parțial al celui de-al Doilea Război Mondial; sprijin pentru finanțarea statului, menținerea rezervelor, adaptarea politicii monetare la condiții extreme.
Controverse: implicarea în decizii politice, presiuni wartime, lipsa libertății instituționale în sistemul autoritar.
Ion I. Câmpineanu (1880 – 1882; 1888)
Primul guvernator al BNR, instalat la 15 iulie 1880.
Realizări fundamentale: organizarea Băncii Naționale, subscrierea capitalului, tipărirea bancnotelor, clarificarea relațiilor cu statul român, sistem bancar modern în ţară.
Controverse: rolul său a fost provocator, trecerea de la sistemul bancar emergent la o instituție centrală cu autonomie limitată de noile guverne.
