Deşi sună ciudat, este pelerinaj în Berceni. Locul din Bucureşti care atrage bucureştenii şi turiştii ca un magnet este promovat chiar de primarul Daniel Băluță.
Este vorba despre Patinoarul Berceni Arena, unde urmează zile pline. Aici au loc meciurile de acasă pentru echipele de hochei Sportul Studențesc, CSA Steaua și Steaua Rangers.
“Este singurul patinoar funcțional din Capitala României, iar accesul le este permis tuturor locuitorilor acesteia. Hocheiul a revenit în București pe patinoarul Berceni Arena după o pauză de peste 12 ani Suprafața de gheață este de circa 1.800 de metri pătrați. Pe lângă hocheiștii celor trei cluburi menționate, de patinoar mai pot beneficia atât copiii cluburilor sportive de patinaj, cât și elevii din București”, se arată pe site-ul oficial.
Pelerinaj în Berceni, la patinoar
Este pelerinaj în Berceni în această perioadă. Patinoarul din cartier este vizitat de un număr din ce în ce mai mare de bucureşteni, dar şi de turişti care vor să facă mişcare pe gheaţă. Drept urmare, conducerea Berceni Arena a decis extinderea programului cu publicul.
Primarul Sectorului 4 a postat pe pagina de Facebook un mesaj pentru cetăţeni prin care îi anunţă în ce zile va fi deschisă locaţia:
“Urmează câteva zile pline la Patinoarul Berceni Arena.. De astăzi și până duminică, cei care vor să pațineze sunt așteptați pe gheață, după următorul program:
Miercuri: Agrement: 14:30 – 15:30
Joi: Agrement:
Seria 1: 17:30 – 19:00
Seria 2: 20:00 – 21:30
Vineri: Agrement:
Seria 1: 15:00 – 16:30
Seria 2: 17:30 - 19:00
Seria 3: 20:00 – 21:30
Sambata: Agrement:
Seria 1: 11:00 -12:30
Seria 2: 14:00 – 15:30
Seria 3: 17:30 – 19:00
Seria 4: 20:30 – 22:00
Duminica: Agrement:
Seria 1: 11:00 -12:30
Seria 2: 14:00 – 15:30
Seria 3: 17:30 – 19:00
Seria 4: 20:30 – 22:00
Vă reamintim că accesul pe gheață este gratuit, iar închiriatul patinelor costă 25 lei/sesiune. De asemenea, minorii trebuie să fie, cel puțin, asistați de pe margine de un adult (care poate fi responsabil pentru maximum 4 copii). Distracție plăcută!”, a scris Daniel Băluță.

Ce spun internauţii despre facilitate?
În timp ce mulţi cetăţeni îl felicită pe Daniel Băluță pentru implicare, alţii au decis să îi amintească acestuia de problemele cu care se confruntă zilnic. De exemplu, bucureştenii care nu au căldură şi apă caldă de zile întregi se plâng de frigul pe care trebuie să îl suporte în această perioadă.
“Din păcate noi îl avem în case de aproape o săptămână!”. “La noi în case acum este ca la patinoar. De ce să venim, să înghețăm mai mult?”. “Nu avem apă caldă şi căldură, nu vrem patinoar!”. “Poate ne spuneţi şi despre noua taxa pe care vreţi să o impuneţi celor din sectorul 4. Dacă ai maşina dar nu ai loc de parcare să mai plătim o taxă ca să poţi plăti patinoarul pe care ai plătit de 15 ori mai mult decât ai spus iniţial. Despre astea nu vorbeşti?”, i-au scris câţiva dintre români.



















