Soții casnici ajung, după ce rămân văduvi, să se întrebe din ce-și vor duce traiul, până la finalul vieții. În România, de exemplu, există conceptul de pensie de urmaș, care reprezintă jumătate din cât producea partenerul, bani pe care îi încasezi până în ceasul cel din urmă. Mai există încă o soluție: pensia care poate fi moștenită.
Nu se întâmplă la noi în țară, ci în Marea Britanie. Conform presei străine, indemnizația „pot of money” este un fond de bani disponibil la pensionare. Legea în vigoare permite ca suma să poată fi lăsată moștenire. Nu există restricții, în sensul că oricine poate fi beneficiarul său. Pot ajunge la un apropiat, o rudă, o organizație, nu contează.
Pentru cei care aveau pensii de stat, regulile sunt puțin diferite. Pot ajunge doar la soț sau soție, respectiv la copiii care depind direct de acest venit și au sub 23 de ani. De decizie se va ocupa administratorul schemei de pensii, pe baza unui formular numit „exprimare a dorinței” sau „nominalizare”.
Actul nu este obligatoriu din punct de vedere legal. De pe altă parte, este important deoarece oferă un cadru clar pentru transmiterea pensiei către persoanele sau entitățile dorite. Trebuie să detalii precum numele pensionarului, numărul său de asigurare națională, numărul contului de pensie, dar și datele celor desemnați ca beneficiari (nume, adresă, data nașterii și relația cu titularul pensiei). Se poate specifica și cât la sută să primească fiecare.
Pensia poate ajunge inclusiv la persoane care nu-ți sunt rude sau apropiați. Procedura este destul de neobișnuită
Dacă vrei să-ți dai pensia către oricine altcineva, vei fi nevoit să faci o explicație suplimentară și să mai completezi un formular. În acest mod, se înțelege și de ce ai vrut să faci un asemenea gest și să nu existe posibilitatea ca moștenitorii de drept să-și întoarcă decizia.
Ca să ieși la pensie în Marea Britanie trebuie să ai minim 66 de ani, indiferent de sex. Până la final de drum, fiecare are dreptul să-și revizuiască lista de moștenitori sau de beneficiari. Valabilă este măsura câtă vreme există acte doveditoare. În țara noastră, nu se știe dacă sau când se va face trecerea la un astfel de sistem.

















