Dacă pensionarul nu a apucat să ridice ultima sa plată de la stat, o pot face urmașii. Este valabilă regula atât pentru cei care încasau banii pe card, cât și cash, prin angajații de la Poșta Română.

De ce acte ai nevoie ca să încasezi ultima pensie
Actele necesare solicitării pentru ultima pensie după caz, sunt:
cerere (anexa nr. 8 la norme);
certificatul de deces, în original şi copie;
actul de identitate al solicitantului, în original şi copie;
actele de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte calitatea de soţ/soţie, respectiv gradul de rudenie cu decedatul, în original şi copie;
certificatul de moştenitor, în original şi copie.
Cine are dreptul să ridice banii și ce se întâmplă dacă pensia nu este luată
În situaţia în care sumele cuvenite şi neîncasate de către pensionarul decedat sunt solicitate de către moştenitori, în condiţiile dreptului comun, plata se face numai în baza certificatului de moştenitor în care aceste drepturi sunt incluse în masa succesorală.
„Aceste sume pot fi solicitate în termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data decesului sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a decesului”, transmite CNPP despre pensie.
Ajutor de înmormântare 2026. Acte necesare
Înainte de ultima pensie, urmașii pot să încaseze și ajutor de înmormântare, ca să se ocupe de funeralii. Pentru pensionari, valoarea sa a rămas de 7.567 de lei. Iată și care sunt actele necesare:
cerere pentru acordarea ajutorului de deces (anexa nr. 11);
certificat de deces (original şi copie);
act de identitate al solicitantului (original şi copie);
acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, după caz.














