Maria încasa doar 2.600 de lei înainte de recalculare. În luna aprilie, s-a trezit cu decizia de la Casa de Pensii, în care se arăta că a rămas fără 851 de lei. Actul anunța că a încasat eronat drepturi de 2.230 de lei. A avut timp 45 de zile să conteste calculele angajaților de la Ministerul Muncii, dar ea nu se afla în România și nu a știut.
„Am fost plecată două luni, timp în care s-a întâmplat chestia asta. Am fost anunțată telefonic că a venit o hârtie de la Casa de Pensii. Eu am fost acasă când a venit prima hârtie, în care scria să fac contestație. N-am făcut nicio contestație, eu am plecat după Paști din țară. A venit a doua hârtie, dar n-am fost acasă, în care am fost anunțată că s-a făcut un calcul eronat și că trebuie să înapoiez banii pe trei ani”, a povestit pensionara pentru Ancheta Zilei.
Pe data de 13 iulie a reușit să se întoarcă în țară, prea târziu ca să mai meargă să afle de ce i-au fost luați banii din pensie. Totuși, jurnaliștii au încercat să-i sară în ajutor.
CITEȘTE ȘI: Uniforma obligatorie pentru elevii din România. Proiectul de lege care ar putea schimba ținuta vestimentară a tinerilor
De ce a primit Maria o pensie mai mică
Potrivit răspunsului primit de sursa citată anterior, Maria ar fi încasat o pensie mai mare decât ar fi fost normal, vreme de 3 ani, fără să știe. Nu a fost vina sa, ci a celor care i-au făcut calculul. Acum, statul vrea să recupereze, în 3 luni, cât i-au dat în anii respectivi.
„851 de lei îmi opresc pe lună. Eu n-am fost vinovată, că am luat banii pe cupon. De unde să știu că e greșit sau că nu e greșit calculat? E nedrept. Ei mi i-au dat în trei ani și mi-i retrag în trei luni. E o sumă foarte mare din pensie. A fost calculat eronat, dar de atâția ani, de când sunt eu în pensie, nu s-a văzut niciodată?”, a adăugat pensionara.
CITEȘTE ȘI: Pensia abundentă a lui Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii. Politicianul a avut și un salariu baban pe când făcea parte din Guvern


















