Pensii de până la 6.000 de euro pentru politicienii români! Câți bani vor încasa, mai exact, Traian Băsescu, Rovana Plumb, Marian Jean Marinescu sau Vasile Blaga

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 19-05-2024 23:27

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Politicienii români care au avut și o carieră de europarlamentari, chiar și un singur mandat, au parte de venituri uriașe până la sfârșitul vieții.


Potrivit statutului deputaților din Parlamentul European, foștii europarlamentari au drept de pensie după vârsta de 63 de ani, iar pensia reprezintă 3,3% din salariul lor pentru fiecare an complet, dar și o doisprezecime din salariu pentru fiecare lună întreagă suplimentară

„Pensia reprezintă 3,5% din salariul lor pentru fiecare an complet în funcție și o doisprezecime din salariu pentru fiecare lună întreagă suplimentară, însă nu depășește 70% în total. Costul este suportat de bugetul UE”, se arată într-o explicație oferită de Parlamentul European.

Cinci  parlamentari europeni din România se pensionează


Mai mulți eurodeputați români din actuala legislatură  se pregătesc de ieșirea de pe scena
politică. Aceștia se califică pentru pensie pe criteriul vârstei. Este vorba de cinci parlamentari europeni membri ai PNL, PSD și PMP: Marian Jean Marinescu , Traian Băsescu, Rovana Plumb, Vasile Blaga și Vlad Nistor

Cine va încasa cea mai mare pensie


Cea mai mare pensie o va încasa fostul prefect de Dolj, Marian Jean Marinescu ,  în vârstă de 71 de ani.  Acesta este un eurodeputat care a prins primul mandat în Parlamentul European în 2007, legislatura inaugurală după aderarea României la UE.

Acesta a fost unul dintre cei mai influenți și respectați deputați la Bruxelles. Jean Marinescu va încasa, pentru cele  trei mandate complete, a câte cinci ani, dar și cele 19 luni din perioada 2007-2009, 5.800 de euro lunar, adică aproximativ 28.900 de lei.

Pe locul al doilea se află Rovana Plumb, fostă ministră în guvernele conduse de Ponta, Grindeanu, Tudose și Dăncilă. De asemenea, aceasta a bifat șefia în mai multe insituții. În cabinetele Ponta I (mai 2012 – decembrie 2012) și Cabinetele Ponta II (decembrie 2012 – mai 2014), atunci când a fost ministră a mediului și pădurilor, dar și  în Guvernele Ponta III și IV, când a ajuns șefă la Ministerul Muncii și Familiei.
Atunci când Sorin Grindeanu a devenit premier, a fost propusă la Ministerul Fondurilor Europene (februarie 2017-iunie 2017), activitate pe care și-a continuat-o și în Guvernul Tudose pentru câteva luni.

În 2017 a fost luată de Viorica Dăncilă în echipa sa,  tot la Ministerul Fondurilor Europene. În ceea ce privește Parlamentul European, activitatea sa a fost în perioada  2007-2009.

Perioada cumulată în PE îi va aduce o pensie  de aproximativ 3.300 de euro lunar, ceea ce înseamnă 16.400 de lei.

Citește și: Salariile mizere pe care le încasează angajații de la Arhivele Naționale! Cu vechime de zeci de ani lucrează, în condiții grele, pentru câteva mii de lei

Traian Băsescu a fost lăsat fără indemnizația de fost șef de stat


Fostul președinte Traian Băsescu (72 de ani) a fost lăsat fără indemnizația de fost șef de stat, după ce s-a descoperit că era colaborator al Securității. Acesta a avut un singur mandat în Parlamentul European, care îi va aduce circa 1.750 de euro, adică 8.700 de lei.

Înainte de a rămâne fără indemnizație, acesta mai încasa 16.800 de lei.

Pe locul patru privind încasările de la Parlamentul European se află Vasile Blaga.  Și el bifează tot doar un mandat la Bruxelles. . În anul 2022 a încasat 74.978 de lei de la Parlamentul României, această sumă fiin doar pentru aproape două treimi din an,

Mandat incomplet pentru Vlad Nistor


Vlad Nistor este și el un alt beneficiar de pensie de europarlamentar. Acesta a început mandatul mai târziu, după ce Adina Vălean a plecat pe funcția de comisar european, așadar,  nu va lua lua bani pentru un mandat întreg.

Va încasa 1.600 de euro (circa 8.000 de lei).

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri