Pensii netăiate, visul oricărui senior din România și de pretutindeni. Există țări unde veniturile celor vârstnici nu mai sunt impozitate deloc

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 07-05-2025 08:18

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Cele mai bune locuri pentru a ieși la pensie nu se află, bineînțeles, în România, unde situația pensionarilor lasă de dorit. Există însă, și țări care pur și simplu nu taxează seniorii. Studiul WalletHub 2025 a comparat cele 50 de state la nivelul a 46 de indicatori-cheie, de la cotele de impozitare și costul vieții până la accesul la îngrijirii medicale și activități distractive.

Până în 2030, SUA vor avea mai mulți adulți cu vârsta de 65 de ani sau peste – vârsta de pensionare oficială din America, decât copii sub 18 ani, potrivit Biroului de Recensământ al Statelor Unite. Astfel, până în 2060, aproximativ 94,7 milioane de americani vor avea 65 de ani sau peste.

Factorii cheie când luați în calcul un loc pentru a ieși la pensie

Mulți dintre ei vor începe să se gândească unde să se stabilească la pensie, dacă nu au făcut-o deja, scrie Kiplinger.Com

Iată doar câțiva dintre factorii care trebuie luați în calcul când alegeți un loc pentru a ieși la pensie:

  • Asistență medicală de înaltă calitate

  • Locuințe la prețuri accesibile

  • Transport public bun

  • Cât mai mult spațiu verde

  • Un sentiment de comunitate

  • Ușurința de a vă face noi prieteni

  • Taxe mai mici

  • Vremea și clima.

1. Florida

Florida este cel mai clasat stat în acest clasament, al doilea an consecutiv. La fel ca în 2024, Florida domină topul datorită impozitelor sale relativ scăzute pentru pensionari, lipsa impozitelor pe proprietate, moștenire sau impozite pe venit. În plus, Florida acordă o finanțare sporită pentru seniori pe baza Legii privind persoanele în vârstă.

Casă Florida

Aceste sume sunt folosite pentru a finanța asistența gospodăriei, transportul și programele de nutriție pentru seniori.

2. Minnesota

Minnesota are 10.000 de lacuri, veri fierbinți și ierni dificile. Este situat în Upper Midwest și a devenit o destinație populară pentru mulți pensionari. Deși iernile sunt extrem de reci, cel mai mare oraș din Minnesota, Minneapolis, oferă acces la activități în aer liber pentru pensionari. Mai spre nord, în orașe precum Duluth și Ely puteți găsi locuri de drumeții, pescuit și vânătoare.

3. Colorado

Colorado este al treilea cel mai bun stat pentru pensionari. Se laudă cu una dintre cele mai scăzute rate de izolare socială pentru vârstnici. În 2025, acest stat are al patrulea cel mai mare procent de seniori cu pensionari sănătoși și al treilea cel mai mare procent cu pensionari activi fizic.

Există foarte puțini rezidenți de peste 65 de ani care trăiesc în sărăcie. Colorado oferă condiții prietenoase pentru contribuabili, fără impozite pe proprietate sau pe moștenire, potrivit Capital.

CITEȘTE ȘI: Mișcarea generației Baby Boomer care ar putea să-i diferențieze de predecesorii lor. Când urmează să iasă la pensie reprezentanții acestei generații

4. Wyoming

Wyoming are parcuri superbe, o rată scăzută a criminalității, locuințe la prețuri accesibile și un ritm de viață liniștit pentru pensionari. Este al 10-lea stat ca suprafață și cel mai puțin populat. Verile sunt calde și umede. Iarna, vremea poate fi aspră, cu vânturi puternice și căderi masive de zăpadă.

Wyoming are rate scăzute ale criminalității și un aer deosebit de curat, printre cele mai pure la nivel național. Se plasează, de asemenea, printre statele cu cele mai mici sarcini fiscale pentru pensionari. Statul nu are impozite pe proprietate sau pe moștenire.

5. Dakota de Sud

Dakota de Sud poate fi alegerea perfecttă pentru pensionarii care caută un cost modest al vieții. Sioux Falls este cel mai mare oraș din Dakota de Sud și pune pe tapet multe dintre facilitățile utile pentru pensionari - restaurante, cumpărături și locuri de divertisment.

6. Pennsylvania

În general, costul vieții în Pennsylvania este mai mare decât media națională. Statul nu impozitează niciun fel de venituri tradiționale de pensionare, cum ar fi IRA și 401(k)s. De asemenea, asigurările sociale și pensiile nu sunt impozitate. Statul oferă asistență medicală excelentă, are o criminalitate scăzută și se mândrește cu aproape 17 milioane de acri de teren împădurit.

7. New Hampshire

New Hampshire este un stat mic, cu ierni aspre, iar costul vieții poate fi ridicat comparativ cu alte zone ale țării. În plus, New Hampshire nu percepe un impozit pe vânzări și pe pensie. New Hampshire are una dintre cele mai mari rate ale impozitului pe proprietate din țară – 4.636,00 USD în medie sau 1,86% din valoarea casei.

8. Wisconsin

Wisconsin se remarcă printr-un cost moderat al vieții, îngrijire medicală de calitate, dar și ierni lungi, drumuri proaste și impozite mari pe proprietate. Acest stat are una dintre cele mai mici rate ale impozitului pe vânzări din țară, iar moștenitorii nu plătesc impozite pe moștenire. În plus, Wisconsin nu impozitează beneficiile de asigurări sociale sau de pensionare.

CITEȘTE ȘI: Capitala europeană care oferă o viață de vis cu o pensie de doar 2.500 lei. Se află foarte aproape de granițele României

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri