Din luna septembrie, aproape 4 milioane de români și-au primit pensiile mărite, în baza recalculării și a noii legi. În medie, un senior a primit încă 622 de lei. Sunt cetățeni care nu au primit un leu în plus, dar în cele mai multe cazuri, avem o majorare suportată din bugetul de stat. În condițiile în care țara noastră este deja în deficit bugetar, analiștii financiari au o previziune destul de sumbră pentru următoarea perioadă.
Marcel Boloș transmitea, încă de acum o lună, că impactul bugetar al noii legi va fi de 2,3 milioane de lei pentru o singură lună. Până la final de an, statul va avea de dat, în plus, încă 12 milioane de lei.
„Impactul bugetar lunar este unul semnificativ, de 2,3 miliarde lei, adică de peste 12 miliarde de lei suplimentar până în decembrie.
În final, ne-am ținut de cuvânt: am depus eforturi considerabile pentru ca majorarea veniturilor pentru pensionari să fie una sustenabilă”, spunea ministrul Economiei și Finanțelor.
Problema este că la final de august, de dinainte de pensiile mărite, deficitul bugetar al României era mai mare cu 4.53% din PIB. În iulie, de exemplu, era de doar 4.02%, potrivit Profit.ro. Înseamnă mai bine de 80 de miliarde de lei, cu 9 miliarde de lei în plus, față de luna anterioară.
CITEȘTE ȘI: Pensionarii, păcăliţi de noua lege a pensiilor. De ce nu ar trebui să se bucure de măririle de acum
Cum vor afecta pensiile mărite economia țării. Cât de mult ar urma să crească datoria României, în toamna anului 2024
Potrivit sursei citate anterior, după ce pensiile mărite vor fi virate, România ar putea avea un deficit mai mare cu 5% față de PIB. Până în primăvara anului 2025, Comisia Europeană estimează că vom avea datorie de 6,9% din PIB.
Din luna aceasta, Guvernul României va veni cu o rectificare bugetară. Cheltuielile statului ar urma să se reducă, pentru a putea asigura nu dispariția datoriei, ci măcar diminuarea sa. Analiștii financiari au spus, în repetate rânduri, că nu era deloc momentul potrivit pentru o astfel de reformă. Prognosticul pentru anul 2025 este destul de sumbru. Sunt șanse să vină o nouă criză după alegerile prezidențiale, care vor avea loc pe 24 noiembrie și 8 decembrie, dar și după parlamentarele din 1 decembrie.















