Pensiile nu vor mai fi la fel pentru toți! Cine sunt cei care vor primi indemnizație în locul pensiei

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 04-08-2023 12:00

Actualizat: 04-08-2023 11:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După recalculare, cei care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor beneficia de o indemnizaţie, pe noua formulă de calcul a pensiei


. În situația în care suma rezultată din recalculare este mai mică decât indemnizația socială minimă, ei pot opta să primească indemnizația socială minimă în locul pensiei recalculate.


Altfel spus, după noua lege a salarizării se va permite ca românii care au sub 15 ani de cotizație să aleagă între pensia minim garantată pe baza contributivităţii şi o indemnizaţie socială. Ca să beneficieze de această opțiune, aceștia trebuie să-și exprime alegerea cu trei luni înainte de aplicarea legii. La ora actuală, peste un milion de români primesc pensia minimă garantată de 640 de lei.


„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, se arată într-un
comunicat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.


conform noii formule de calcul, la o vechime de minimum 15 ani, pensionarul primeşte 45% din salariul minim brut şi 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus. Se ajunge astfel la departajări clare, în funcţie de numărul de ani lucraţi: cel cu 13 ani primeşte o pensie de 1.032 lei în 2021, cel cu 19 ani - 1.176 lei, iar cel cu 35 de ani vechime - 1.560 lei.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri