În luna ianuarie a anului 2025, pensiile românilor vor crește, din nou. Nu toți seniorii se vor bucura de majorare, ci doar anumite categorii. La popul opus, peste 200 de mii de români vor avea indemnizațiile înghețate, iar mai multe simulări arată că cei care au venituri mici s-ar putea alege cu și mai puțini bani.
În doar câteva luni, va intra în vigoare creșterea pensiei cu rata inflației, pentru persoanele care nu au primit nimic în plus în septembrie. Se va adăuga la calcul și jumătate din creșterea reală a salariului mediu brut pe economie, pentru cei care au trecut prin procesul de recalculare.
Indexarea se va face în funcție de VPR, care se va înmulți cu numărul total de puncte. Problema este că pentru mulți vârstnici, va fi o măsură prin care se vor alege cu venituri și mai mici, susțin economiștii citați de Realitatea Plus.
Cu cât cresc pensiile, de fapt. Exemple de calcul utile pentru vârstnici
De exemplu, dacă ai o pensie de 2.162 de lei, după noua indexare, ai putea să primești 2.400 de lei. O altă situație este cea în care, după indexare, pensia va depăși cuantumul aflat în plată, iar seniorul se va alege cu o a doua creștere. Dacă ai 3.125 de lei, poți ajunge la 3.500 de lei.
Așa cum se poate observa, pensiile nu vor crește decât cu câteva sute de lei, după recalculare. Partea bună este că va urma și o a doua mărire pentru mulți, în luna februarie a anului 2025, când va fi făcută cea de-a doua recalculare.
„Suntem în procesul de primire a adeverințelor. O mare parte din pensionari au deja aceste adeverințe. Aceste adeverințe cu caracter nepermanent, atunci nu le-am luat în calcul acum da. Noi am creat acest drept. Dacă s-a contribuit la buget trebuie luate în calcul.
Vom avea încă o recalculare, cea mică, sub 1 milion. Avem termen 6 luni să facem această recalculare cu aceste adeverințe. Trebuie sa recalculam din oficiu, avem acesta obligație legală. Noi am identificat cele ce sunt deja la dosar, pe fiecare pensionar in parte. Cei care doresc să completeze cu alte adeverințe sunt bineveniți la casele teritoriale de pensii”, a transmis Daniel Baciu, șeful CNPP, pentru România TV.
CITEȘTE ȘI: Pensii întârziate pentru sute de mii de români. Când vor ajunge banii aferenți lunii noiembrie
















