Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii august 2018, de 9.106 persoane, în creştere uşoară, cu 19 persoane, faţă de finele lunii precedent.
Cei mai mulţi, respectiv 3.541, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 15.440 lei, din care 14.192 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 867 de persoane. Pensia medie era de 5.480 lei, din care 3.322 lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 813 de persoane, pensia medie cifrându-se la 4.197 de lei (2.570 lei suportaţi de la bugetul de stat).
Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.463 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.717 lei, din care 7.543 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 606 persoane, media fiind de 7.616 lei, din care 4.206 lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.816 pensionari, pensia medie fiind de 3.917 lei, din care 2.242 lei suportaţi din bugetul de stat.
Citește și:
Lia Olguța Vasilescu aruncă bomba! „Suntem pe primul loc în Europa”
Majorări salariale! Ce categorie de angajați este vizată
SURSE! Cum poate pierde Liviu Dragnea totul – Decizia prin care rămâne fără scaunul de șef al PSD
Pensiile URIAȘE pe care le primesc procurorii și judecătorii. Ei sunt doar o parte dintre cei cu pensii „speciale”
Trending

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febPolitica
Variantele de înlocuitori ai lui Ilie Bolojan. Premierul trebuie să se retragă, zilele acestea, din funcția de ministrul Educației

09 febPolitica
Disperarea lui Ciprian Ciucu. Primarul general al Capitalei face un apel major inclusiv la președintele Nicușor Dan

09:17Externe
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

09 febPolitica
Bolojan i-a unit pe Sorin Grindeanu și George Simion. Se conturează din ce în ce mai mult o alianță PSD - AUR

09 febExterne
Locotenentul lui Putin liniștește Europa. Ministrul de Externe al Rusiei anunță în ce condiții ar putea izbucni un conflict major pe bătrânul continent

09 febActual
George Simion iese la atac. Replica liderului AUR pentru cei care-l acuză că a dat bani grei pentru a ajunge la Casa Albă
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



