Veste uriașă pentru o categorie de pensionari români! Potrivit unui proiect unic în România veți putea în posesia sumei de 3.000 de lei
Consiliul Judeţean Ilfov a aprobat azi în şedinţă, la iniţiativa preşedintelui Hubert Thuma, un proiect unic în ţară: sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, care vor să îşi refacă dantura-"Ilfov zâmbeşte". Consiliul Judeţean Ilfov va deconta trei mii de lei din valoarea lucrărilor sau a protezelor dentare.
Hubert Thuma, preşedintele CJ Ilfov: " Este un proiect la care ţin foarte mult. Ştiu cât de scumpe sunt lucrările dentare şi ştiu că nu mulţi şi le permit. Asta le afectează sănătatea şi le ia curajul de a zâmbi şi, în unele cazuri, chiar şi încrederea în sine. Dacă solicitările pentru acest proiect vor depăşi banii alocaţi de noi, atunci vom căuta resurse suplimentare. Sănătatea este cea mai importantă."
Ajutorul financiar poate fi acordat femeilor cu vârsta peste 63 de ani şi bărbaţilor de peste 65 de ani, care locuiesc în Ilfov şi au o pensie de cel mult 1200 de lei.
Dosarele se depun la primărie şi trebuie să conţină cererea de acordare a ajutorului, dovada domiciliului, o copie după cuponul de pensie şi documente de la stomatolog, care să ateste necesitatea lucrării dentare sau a protezei.
Pensionarii au parte de noi vești bune! Se dau 3.000 de lei - Cine sunt beneficiarii
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



