Pensionarii care primesc sute de lei în plus de marţi, 1 octombrie! S-a schimbat legea pentru ei, banii sunt un mare ajutor

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 30-09-2024 08:28

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Casa de Pensii a anunţat cine sunt pensionarii care primesc sute de lei în plus începând de la 1 octombrie 2024. Oficialii au ţinut să precizeze că nu este vorba despre o recalculare, ci despre modificarea unei legi care duce la majorarea veniturilor anumitor seniori.

Mai exact, peste 170.000 de bătrâni vor lua mai mulţi bani începând de marţi ca urmare a creşterii pragului de impozare. Postaşii urmează să distribuie noile sume în aceste zile, în timp ce pensionarii care aşteaptă pensiile pe card le vor primi la sfârşitul acestei săptămâni.

Citeşte şi Adio, probleme pentru pensionarii din România. Legea care aduce schimbări semnificative ce-i vizează pe toți seniorii

Pensionarii care primesc mai mulţi bani

Legea pensiilor s-a schimbat din nou, motiv pentru care pensionarii care vor primi sute de lei în plus începând de la 1 octombrie sunt cei care se încadrează în noul prag de impozitare. Acesta a crescut de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, a anunţat Casa de Pensii.

Practic, seniorii din România care au pensie de peste 3.000 de lei vor plăti un impozit de 10% din suma care depăşeşte acest prag. Astfel, la un venit de 4.000 de lei, impozitul este de 100 de lei, în timp ce bătrânii care primesc 5.000 de lei de la stat vor plăti un impozit de 200 de lei.

Legea fusese modificată doar pentru cei din sistemul public, însă acum o nouă categorie va beneficia de această nouă regulă. Este vorba despre 170.000 de pensionari din armată și poliție.

„Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei”, se precizează în actul normativ.

Din păcate, această măsură înseamnă un cost total de 34,6 milioane de lei pentru anul 2024, generând astfel un impact bugetar negativ asupra veniturilor statului.

Pensiile care dispar odată cu noua lege

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut câteva clarificări importante cu privire la trecerea la pensie pentru limită de vârstă în cazul persoanelor care beneficiază de pensii de invaliditate sau pensii anticipate/anticipate parțiale, stabilite conform legislației anterioare.

Conform Legii nr. 360/2023, acestea vor fi transformate automat în pensii pentru limită de vârstă odată ce persoana ajunge la vârsta standard de pensionare. Un lucru important de precizat este faptul că acest lucru se va întâmpla doar dacă stagiul de cotizare a fost îndeplinit complet, însă în unele situaţii acesta trebuie să depăşească minimul cu cel puţin cinci ani.

Citeşte şi „Revizuirea recalculării” pensiilor: ce categorie de oameni ar putea da banii înapoi, dacă li s-au greșit calculele

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri