Percheziții de amploare efectuate luni în mai multe județe din țară, după ce doi administratori ai unor societăți comerciale, ar fi întocmit în fals contracte de prestări servicii artistice, pentru a obținut indemnizații necuvenite de la o instituție publică. Prejudiciul cauzat este de peste 500.000 de lei.
"La data de 19 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au efectuat 10 percheziții domiciliare, patru în județul Prahova, patru în județul Argeș, una în județul Ilfov și una în municipiul București", a transmis IPJ Dâmbovița
De asemenea, au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru audieri.
Activitățile de cercetare penală sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații.
"Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, prin intermediul a doi administratori ai unor societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii artistice, prin care s-ar fi atestat că activitatea artistică desfășurată ar fi fost afectată din cauza pandemiei de COVID-19", au mai precizat polițiștii
Astfel, în baza declarațiilor și a cererilor care ar fi fost întocmite în fals, ar fi fost obținute indemnizații necuvenite de la o instituție publică.
Prejudiciul cauzat este de peste 500.000 de lei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.
Percheziții în mai multe județe, după ce mai multe persoane au folosit acte false pentru a primi indemnizații în timpul pandemiei! Prejudiciul se ridică la peste 500.000 de lei
Trending

08:29Actual
Scheletul din dulapul lui Mugur Mihăescu. Bătaia l-ar fi împins pe parlamentarul AUR să-și toarne apropiații la Securitate

09:56Actual
Cine a moștenit averea lui Mircea Diaconu. Regretatul actor nu a fost niciodată un om sărac

26 febActual
Traian Băsescu afirmă că Sorin Grindeanu sabotează Guvernul și susține că Ilie Bolojan este „premierul României”, nu al unui partid

08:57Economie
Detronarea Băncii Transilvania e oficială. Cine este sperietoarea celei mai valoroase unități bancare din România

09:08Externe
Bombardamente și lupte la frontiera dintre Pakistan și Afganistan. De acum, este război deschis, iar ONU a intervenit de urgență

10:16Politica
Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților după publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial

18:09Politica
Ultima zi de mandat a lui Ilie Bolojan este astăzi, 27 februarie. Premierul trebuie să plece din funcția de la Ministerul Educației

13:18Economie
Prăpăd înregistrat la ONRC după măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan

08:05Entertainment
Smartphone-ul dispărut din oferta Digi RCS RDS România. Motivul pare să fie de ordin tehnic

12:04Politica



