Pericol pentru chiriașii din România. Cine încearcă să fenteze legea ar putea avea mari probleme cu autoritățile

Autor: Luciana Polite

Publicat: 18-02-2024 20:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Polițiștii din România au început să verifice chiriașii din România, în cadrul unei serii de controale ample. Cetățenii care nu au încheiat un contract, înregistrat la ANAF, sunt sfătuiți să nu mai fenteze legea. Autoritățile locale vor reveni, pentru a vedea dacă neregulile au fost corectate. 


În mod legal, fiecare cetățean are obligația de a anunța unde locuiește. Dacă nu mai stai la adresa din buletin, ai obligația ca în termen de 15 zile să transmiți faptul că te-ai mutat. În caz contrar, legea prevede o amendă cuprinsă între 40 și 80 de lei.

Chiriașii din România, controlați de Poliție


Mulți chiriași au fost deja vizitați de echipaje de Poliție, care au verificat dacă au sau nu contracte de închiriere înregistrate la ANAF. Unde documentele lipseau, oamenii legii le-au transmis să-și facă un contract de comodat, de închiriere și să obțină  o viză de flotant. De asemenea, trebuie să se asigure că adresa la care locuiesc să apară și în buletinul lor. În cazul contractelor de comodat, nu este nevoie de declarații la ANAF, dar pentru cel de închiriere, da.
„Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”, se arată în lege.

CITEȘTE ȘI: Spaima pe care o trăiesc zilnic doi tineri chiriași din Cluj: „Mi se pare josnic ce au făcut”

De ce proprietarii nu fac contracte la ANAF


Unii proprietari preferă să aleagă chiriași care nu cer contract de închiriere la ANAF. Astfel, le cer un preț mai mic, dar scapă de taxele și impozitele aferente chiriei. Totuși, cei care fac acest gest trebuie să se gândească și că aduc un străin în casă, pe care este greu să-l evacuezi, în lipsa unei înțelegeri legale.

Iată câteva dintre problemele pe care nu proprietar le poate avea cu chiriașii săi, în lipsa unui document legal:

  • refuzul de plată al chiriei, întârzieri, dat fiind faptul că data de plată nu este declarată, nici obligația de a plăti;

  • lipsa accesului în imobil, până la plecarea chiriașilor. În acte, scrie clar că poți intra în imobil, dar fără ele, se poate ajunge la situații extreme;

  • lipsa temeiului pentru aplicarea penalizărilor. Dacă nu există dată stabilită legal, cum se poate numi întârzierea?;

  • daunele pot fi suportate exclusiv de proprietar.


CITEȘTE ȘI: Chiriașii din blocurile ANL primesc o lovitură din partea Guvernului. Ordonanța de urgență pregătită la Palatul Victoria
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri