Pescarii din Marea Neagră primesc un ajutor nesperat din partea statului. Finanţarea de 9,28 milioane de euro are obiective clare

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 16-06-2025 16:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pescarii din Marea Neagră primesc ajutor din partea Ministerului Agriculturii. Statul finanțează cu peste 9,2 milioane de euro modernizarea infrastructurii portului Midia, pentru a sprijini activitatea pescarilor din zona Mării Negre și pentru a asigura durabilitatea pescuitului în regiune.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Pescuit, va aloca 9.282.910 euro pentru extinderea și modernizarea portului Midia din județul Constanța.

Citiţi şi: Cherhanaua de bogați a lui Marius Tucă, inaccesibilă întregului popor! Tarifele practicate într-unul dintre restaurantele jurnalistului sunt foarte piperate

Obiectivele investiţiei

Guvernul a transmis clar care sunt obiectivele acestei investiţii:

  • îmbunătățirea activității pescarilor din zona costieră,

  • facilitarea operațiunilor de debarcare, pregătire și valorificare a capturilor din pescuitul marin și din apele interioare,

  • condiţii pentru menținerea calității produselor.

Finanțarea face parte din Programul pentru Pescuit și Acvacultură 2021–2027, care beneficiază de o alocare totală de peste 232 milioane de euro, din care peste 162 milioane provin din fonduri europene.

"Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sprijină activitatea pescarilor din zona Mării Negre, prin finanţarea modernizării şi extinderii infrastructurii pescăreşti a portului Midia din judeţul Constanţa.

Alocarea financiară totală gestionată de către Direcţia Generală Pescuit – AM POPAM pentru acest apel este de 9.282.910 euro.

Prin dezvoltarea infrastructurii acestui port multifuncţional activitatea pescarilor va fi mult îmbunătăţită datorită facilitării debarcării şi pregătirii pentru plasarea pe piaţă a capturilor din pescuitul marin şi din apele interioare, în condiţii de menţinere a calităţii produselor, precum şi prin asigurarea unui control mai eficient al activităţilor de pescuit şi de colectare de date, contribuind astfel la durabilitatea pescuitului în zonă”, conform unui comunicat.

Citiţi şi: Spaimă la un baraj al României care e vechi de jumătate de secol. Pavăza a început să cedeze în anumite zone, iar autoritățile încep să se îngrijoreze

UE se concentrează pe stocurile de peşte

Stocurile de peşte din Marea Mediterană şi Marea Neagră se îmbunătăţesc treptat, deşi mortalitatea prin pescuit rămâne ridicată la unele specii.

În Marea Baltică, stocurile de peşte continuă să scadă, exacerbate de impactul schimbărilor climatice şi de nivelurile mari de poluanţi şi de nutrienţi.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri