Pesta porcină se răspândește tot mai mult! Virusul se află se află în 25 de localități

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 20-08-2018 16:51

Actualizat: 20-08-2018 15:56

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În multe gospodării a fost confirmată prezența pestei porcine, conform celor de la Direcția Sanitar Veterinară.


Până la data de 19 august pesta porcină din Constanța a fost confirmată în 53 de focare. La porcii domestici, informează DSVSA Constanţa într-un comunicat preluat de
Agerpres.

Pe baza buletinelor de analiză emise de Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul IDSA, PPA a fost confirmată în gospodării aflate în 25 de localităţi din judeţul Constanţa.


În acest fel, au fost declarate focare de PPA la Istria, Vadu, Dulceşti, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârşova, Pod Giurgeni, Seimenii Mici, Seimeni, Tichileşti, Băltăgeşti, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Sat Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic şi Agigea, unde au şi fost instituite măsurile de punere sub supraveghere sanitar-veterinară oficială a exploataţiilor, fiind impuse restricţii de mişcare, dezinfecţia exploataţiilor afectate, a spaţiilor de cazare a porcilor, a perimetrelor, ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.


Pentru controlul şi stingerea focarelor de PPA, până în prezent au fost sacrificaţi 4.266 de porci din gospodăriile individuale din localităţile afectate, precizează sursa citată.

Inedit! Ce români se pot pensiona mai devreme-Iată lista profesiilor care sa încadrează în condițiile speciale

Toți abonații Orange trebuie să știe asta! Ce se schimbă de la 1 octombrie

Incredibil! Iată ce se întâmplă cu pensia de invaliditate
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri