Petre Daea, despre slujbele religioase pentru combaterea secetei: Orice am face pentru binele țării e binevenit

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 16-07-2022 20:15

Actualizat: 16-07-2022 19:56

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis sâmbătă la postul de televiziune Digi24 că slujbele religioase organizate de către Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, şi de preoţi din Dobrogea, sunt binevenite pentru binele țării, scrie news.ro


 


 


 


Petre Daea a fost întrebat, sâmbătă, la Digi 24, dacă ajută slujbele religioase organizate de către Arhiepiscopul Tomisului ajută la combaterea secetei.

“Orice măsură pe care o înţelege mintea umană şi comportamentul individual este folosită în disperarea acesta pe care o avem în ţară şi mă îngrijorează şi pe mine şi pe fiecare dintre noi. Orice am face pentru binele ţării e binevenit”, a afirmat ministrul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii a precizat că trebuie luate măsuri pentru punerea în aplicare a Programului Naţional de Îmbunătăţiri Funciare.


 

“Trebuie să acţionăm fiecare unde ne aflăm,dar eu în spaţiul acesta al misiunii mele mă îndrept spre efortul pe care îl pot face în aşa fel încât pe de o parte sistemele de irigaţii să-şi dovedească eficienţa. (...) Analizăm la faţa locului de pe o parte posibilităţile concrete de a acţionate pe de altă parte ce măsuri să luăm în perspectivă în vederea punerii în aplicare a programului naţional de îmbunătăţiri funciare care are obligavitatea de a se realiza, înţelegând aici aprobarea planului de către Parlament, cât şi sumele alocate în buget”, a mai afirmat Petre Daea.

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a rugat, vineri, pentru ploaie, pe un câmp din comuna Valu lui Traian. El a precizat că aceste rugăciuni vor continua şi săptămâna viitoare.

Arhiepiscopul Tomisului, însoţit de mai mulţi preoţi, a mers, vineri, pe un câmp din Valu lui Traian, unde s-a rugat pentru ploaie.

“Cu toţii să avem rugăciune stăruitoare către Dumnezeu să ne căim pentru păcatele noastre, să cerem milă şi ajutor de la Dumnezeu, ne rugăm necontenit să aducă aceste rugăciuni mila lui Dumnezeu asupra noastră şi asupra tuturor credincioşilor noştri şi pământul să-şi dea ofranda sa”, a transmis cu acest prilej ÎPS Teodosie, conform news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri