Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis sâmbătă la Târgul Pescăresc de toamnă, că a citit un mail trimis de o persoană care l-a întrebat de ce este atât de înverşunat împotriva cormoranilor pentru că nu i-a luat peştele din frigider, iar el a răspuns că i l-a luat înainte de a-l introduce în frigider și că are frigiderul gol.
"Dumneavoastră ştiţi că sectorul acesta este predilect şi am spus-o de fiecare dată: românii să mănânce mai mult peşte decât cormoranii. Pentru că, din nefericire, la această dată şi sper să se valideze în Parlamentul României acea iniţiativă, în aşa fel încât se reducem populaţiile de cormorani pentru a putea satisface consumul în România, întrucât la această dată noi nu producem mai mult de 20.000 de tone de peşte în ţară, faţă de posibilităţile pe care le avem de a realiza peste 50.000 - 60.000 de tone de peşte.
Iată că acest raport trebuie să ne îngrijoreze, motiv pentru care am dat acel semnal cunoscut de dumneavoastră, multiplicat pe ecranele de televiziune şi nu numai, în aşa fel încât să înţelegem o dată pentru totdeauna că este nevoie să punem regulile în domeniu în aşa fel încât ecosistemul să rămână în echilibru cu interesul uman în centrul lui", a declarat Petre Daea.
Întrebat dacă a început vânătoarea de cormorani, şeful MADR a afirmat că aceasta a început în urma prevederilor legale pe care le-a elaborat Parlamentul României, "dar este o vânătoare secvenţială, întrucât există numai pentru o perioadă, într-un anumit interval de timp".
"A fost şi perioada aceasta pandemică, când focul de armă nu putea să se audă în direcţia păsărilor acestea ihtiofage care ne creează mari probleme", a subliniat ministrul Agriculturii.
Acesta a negat faptul că peştele este un lux pentru români, menţionând însă că este greu de procurat.
"Nu, nu este un lux pentru români, este rar şi mic, pentru că nu-l avem noi de unde să-l luăm. (...) Într-o dimineaţă, pe la orele 6:10 când am ajuns la minister, am citit un mail al unei persoane pe care o respect şi care mă întreba "de ce sunt atât de înverşunat împotriva cormoranilor pentru că nu mi-a luat peştele din frigider", iar eu am zis că mi l-a luat înainte de a-l introduce în frigider. Am frigiderul gol.
De aceea trebuie să interpretăm cum se cuvine această secvenţă. Însă, revenind la preocuparea zilei şi la imaginea aceasta pe care dumneavoastră o vedeţi de respect pentru consumul de peşte în România şi de efortul pe care-l fac piscicultorii în acest domeniu, trebuie şi ei să poată să beneficieze de rezultatul muncii lor şi noi să putem folosi produsele pe care ar trebui şi firesc să le găsim în consumul zilnic, pentru că este o hrană foarte sănătoasă şi merită să o avem", a explicat Daea, conform AGERPRES
Petre Daea, un nou război împotriva cormoranilor: Mi-au luat peștele înainte de-al introduce în frigider
Trending

07 aprPolitica
Traian Băsescu prevestește criza care ar putea lovi România. Fostul președinte a dat și „remediul”

07 aprActual
Sfânta Lumină ar putea să nu mai ajungă în România de Paște. Patriarhia are deja varianta de rezervă pregătită

07 aprExterne
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate încearcă să ajungă la armistițiu
Articole Similare

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

30-03-2026 18:30Social
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

29-03-2026 18:30Social



