P&G trece la majorarea capitalului în România. Compania a bifat afaceri nete de aproape 279 de milioane de lei în 2024

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 13-02-2026 10:17

Actualizat: 13-02-2026 10:27

Article thumbnail

Sursă foto: Romania Insider

Procter & Gamble (P&G) Marketing România, cu afaceri nete de 278,7 milioane de lei în 2024, și-a majorat capitalul social cu peste 91 de milioane de lei, iar firma Detergenti a fost capitalizată cu 90 de milioane de lei în iulie 2025, potrivit hotărârilor acționarilor, obținute de Economica.net.

În data de 22 iulie 2025, notează sursa menționată, Procter & Gamble International SARL din Elveția, în calitate de asociat unic al Procter & Gamble Marketing România, a hotărât majorarea capitalului social al firmei din țara noastră cu 91,8 milioane de lei. Majorarea s-a realizat prin aport în numerar al asociatului unic.

Cifre importante ale P&G Marketing România

Procter & Gamble Marketing Romania a bifat afaceri nete de 278,7 milioane de lei în anul 2024, cu aproape 12% mai mari decât cele înregistrate în anul 2023. Firma a obţinut profit net de 42,2 milioane de lei în anul 2024, cu 25% mai mic decât cel realizat în anul 2023.

Societatea a lucrat cu un număr mediu de 691 de salariaţi pe parcursul anului 2024, cu 66 de oameni în plus pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din anul anterior.

Firma a avut marjă de profit net de 15% în anul 2024, cu peste șapte puncte procentuale mai mică decât nivelul indicatorului din anul 2023, arată calculele Economica.net pe baza bilanţurilor societăţii.

Infuzia de capital

În data de 24 iulie 2025, acţionarii firmei Detergenti SA au majorat capitalul social al firmei cu 90 de milioane de lei, prin aport în numerar, se arată în decizia AGEA.

În urma acestei operaţiuni, capitalul social al Detergenti a depăşit 926 milioane de lei. Detergenti e deţinută de Procter & Gamble Marketing Romania cu peste 99% din acţiuni şi de Procter & Gamble Distribution, arată datele de la ONRC, consultate de sursa citată.

Detergenti a obţinut o cifră de afaceri netă de aproape 327 de milioane de lei în anul 2024, cu peste 16% mai mare decât cea înregistrată în anul 2023. Firma a obţinut o marjă de profit net de 18,2% în anul 2024, cu peste patru puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată în anul 2023. Societatea a lucrat cu un număr mediu de 548 de angajaţi pe parcursul anului 2024, cu 52 de oameni în plus pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din anul 2023.

Intrarea în România și mărcile din portofoliu

P&G a sosit în România în 1994. Procter & Gamble deține, la Urlați, în judeţul Prahova, o fabrică în care produce şampon, balsam şi capsule de detergent Ariel. În septembrie 2025, P&G a inaugurat o nouă linie de producţie la fabrica din Urlaţi, pentru perle parfumate Lenor.

Fabrica de la Urlați deserveşte peste un miliard de consumatori din peste 40 de pieţe europene, Turcia, Israel, Asia Centrală şi regiunea Caucazului.

Din portofoliul Procter & Gamble fac parte mărci precum Always, Ariel, Fairy, Gillette, Head & Shoulders, Lenor, Olay, Oral-B, Pampers, Pantene, Tide.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri