Pică Ursula von der Leyen? Președinta Comisiei Europene pare să aibă zilele numărate și din ce în ce mai puțini aliați printre parlamentarii europeni

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 03-10-2025 13:02

Actualizat: 03-10-2025 13:10

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / European Commission

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, se confruntă cu un nou val de voturi de neîncredere. Eurodeputații, inclusiv unii din propriul ei partid, au devenit din ce în ce mai critici la adresa modului în care aceasta conduce Comisia.

Este nemaintâlnit ca Ursula von der Leyen să fie vizată de voturi de neîncredere la un interval scurt de timp. Reamintim că ultima situație de acest fel a fost consemnată în vară. Președinta Comisiei Europene are parte de două moțiuni de cenzură depuse simultan  împotriva sa.

Ursula von der Leyen, într-o situație dificilă

Acest lucru evidențiază prezența unor blocuri semnificative din extremele politice care folosesc moțiuni de acest tip ca instrument de zgomot politic, dar și nemulțumirea în creștere a celor de la Bruxelles și a întregii Europe față de direcția în care se îndreaptă Comisia.

Vor fi două voturi separate de neîncredere pe 9 octombrie, unul depus de grupul de extremă dreapta „Patrioții pentru Europa”, altul depus de „Stânga”. Parlamentul are 719 eurodeputați.

Pentru demiterea Ursulei von der Leyen, e necesar ca două treimi din voturi să fie îndreptate împotriva ei. „Patrioții”, „Stânga” și ESN, un alt grup de extremă dreapta, însumează 158 de membri, deci ar avea nevoie de sprijin semnificativ pentru înlăturarea șefei Comisiei Europene.

NU RATA: Cine are salariul mai mare: Nicușor Dan, Mugur Isărescu sau Ursula von der Leyen? Clasament surprinzător

Pică sau nu preșdinta Comisiei Europene? Politico a luat legătura cu eurodeputații și cu oficialii parlamentari

Centrul politic pare să se întoarcă împotriva Ursulei von der Leyen. Chiar și așa, acest aspect nu e suficient pentru a-i provoca o cădere, conform celor de la Politico, care au discutat cu 11 eurodeputați și cu oficiali parlamentari pe marginea subiectului.

Grupurile care au inițiat voturile de neîncredere, urmând ca acestea să aibă loc la Strasbourg, au depus moțiunile de cenzură la câteva ore după ce șefa Comisiei Europene a ținut discursul său impresionant referitor la starea Uniunii.

Ursula von der Leyen e acuzată, printre altele, de slăbirea UE, de lipsă de transparență, de judecată greșită a acordurilor comerciale cu SUA și de poziția adoptată față de cele petrecute în Gaza. E important să precizăm că inclusiv cei care au votat pentru instalarea ei în funcție au acum nemulțumiri.

Senzația multora este că femeia forțează o agendă negociată direct cu capitalele, ocolind Parlamentul European, potrivit informațiilor apărute în presă.

Moțiunea de cenzură din urmă cu doar câteva luni

Acum câtva luni, moțiunea de cenzură depusă de delegațiile din Polonia și România din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) de dreapta a eșuat în a obține majoritatea de două treimi, însă a reliefat sprijinul destul de slab pentru Comisie. Doar 553 dintre cei 719 eurodeputați au votat, 175 de voturi fiind împotriva Ursulei von der Leyen.

În prezent, cel mai rău scenariu pentru șefa Comisiei Europene este reprezentat de posibilul vot negativ al eurodeputaților care s-ar putea alătura taberei care nu o susține.

Totuși, mulți eurodeputați consideră că, dacă Ursula von der Leyen ar fi înlăturată, s-ar ajunge probabil la un candidat și mai slab.

VEZI ȘI: Șefii Europei, interesați de documentul lui Nicușor Dan. Președintele a dezvăluit ce i s-a întâmplat la Copenhaga

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri