La scurtă vreme după ce Gabriela Firea a anunțat că va candida independent la alegerile locale, cum a precizat și pentru Bugetul.ro, a venit și reacția primarul Sectorului 5. Marcel Ciolacu nu vrea să o susțină pe cea care i-a fost mereu alături pentru încă un mandat la Primăria Capitalei, iar adversarul său a dorit să-i spulbere visul:
„Eu știu că atunci când te suspenzi sau te autosuspenzi, cum spune domnia sa, să candidezi contra voinței partidului și contra strategilor care construiesc viitorul pentru un partid care, bun, rău, a stabilit că ea nu este bună de candidat. Acum, tu să te poziționezi, să te suspenzi – nu poți să-ți dai demisia din partid, nu poți să te autosuspenzi, să candidezi independent fără să lezezi efectiv electoratul și căruia zici că i-ai fost credincios.
Nu spun că doamna Firea nu a rămas lângă electorat, dar din păcate, acele multe spectacole și acum mă întorc iar în vechea antichitate, circ, dar le mai trebuie și puțină pâine. Și atunci nu o condamn pe ea, nu condamn pe nimeni, dar din păcate ea este un simplu roboțel. O numesc așa pentru că are un soț puternic, care (n.r. este primar în) acea Republică, care se numește Republica Voluntari”, a spus Cristian Popescu Piedone, la Realitatea Plus.
CITEȘTE ȘI: Cristian Popescu Piedone îl umilește pe Nicușor Dan! Ce a putut spune despre actualul primar al Capitalei!
Cristian Popescu Piedone, atac pentru familia Firea-Pandele
După ce a făcut-o „roboțel” pe Gabriela Firea, Piedone nu l-a iertat nici pe Florentin Pandele! A făcut orașul Voluntari un spațiu mic, care poate fi condus cu ușurință, nu așa cum are el în gestiune Sectorul 5.
În finalul discursului său, i-a dat chiar și o „binecuvântare” Gabrielei Firea, dar a dat de înțeles că el este cel care va câștiga cursa electorală.
„El comandă pe o arie mică, un teritoriu mic. Diferența între mine și el e că eu, pe uscat, eu sunt comandantul, sunt general de infanteria trupelor de infanterie. Este un teritoriu mult mai mare decât poate să cuprindă o navă.
Important e că mă bucur că a intrat în această cursă. Să dea D-zeu să intre în această cursă, pentru că nu face decât să mă legitimeze și să mă duc mai devreme, când vor începe domniile lor, contracandidații mei campania, să îmi plimb puțin nepoții și să mă gândesc să mă uit prin parcurile și locurile de promenadă ce e de făcut în București”, a adăugat Piedone.
CITEȘTE ȘI: Avertismentul lui Cristian Popescu Piedone după ce nu a primit sprijin de la partidele din coaliție. Edilul merge înainte


















