După ce a fost destituit din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone și-a canalizat eforturile către noua sa aventură politică, Partidul Naționalist pentru Reformarea României. Fostul primar al Sectoarelor 4 și 5 face eforturi, pe toate canalele de comunicare, pentru a găsi noi adepți. Prin intermediul unui anunț postat recent pe rețelele de socializare, Piedone îi invită pe români să se alăture partidului său, folosindu-se de un slogan sugestiv.
Cristian Popescu Piedone a fost demis din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în urmă cu luni bune. Cu toate că de atunci a ieșit aproape gtotal din atenția opiniei publice, fostul primar al Sectoarelor 4 și 5 nu a stat degeaba. Mai exact, el și-a lansat propriul partid, pe care încearcă din răsputeri să-l dezvolte.
Piedone face eforturi pentru a-și dezvolta propriul partid
Lansarea oficială a Partidului Naționalist pentru Reformarea României (PNRR) a venit la scurt timp după ce fostul șef ANPC a anunțat că demisionează din PUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu. Ulterior, printr-un mesaj public, Piedone a precizat că își va înființa propriul partid politic, pe care îl descrie drept „un partid al cetățenilor, pentru binele, siguranța și bunăstarea cetățenilor”. Totodată, acesta a anunțat pe rețelele de socializare că partidul său a reușit să strângă mii de adeziuni într-un timp record. Evenimentul de lansare a noului partid al lui Cristian Popescu Piedone a avut loc pe data de 29 septembrie 2025, la Sala Palatului din București.
„Acum, consider că a venit timpul să ajut cetățenii de la un alt nivel! Un nivel care îmi permite să mă lupt parte în parte și cu balaurii și cu hienele și cu slugile lor toate! (…) Anunț că a venit vremea să înființăm, împreună, un partid! Un partid al cetățenilor, pentru binele, siguranța și bunăstarea cetățenilor!”, spunea Piedone înainte de lansarea noului său partid.
Fostul șef al ANPC îi invită pe români să i se alăture
De atunci, Piedone a încercat să-și dezvoltate cât mai mult partidul. În acest sens, fostul șef al ANPC a lansat mai multe campanii de promovare pe rețelele de socializare, prin intermediul cărora îi invită pe români să se alăture formațiunii sale politice. Cu ajutorul unui slogan bine ticluit, Piedone speră să atragă cât mai mulți susținători.
„Schimbarea nu vine de la sine. Vine de la oameni implicați.
Dacă vrei să contribui la un viitor mai bun, alătură-te partidului nostru.
Împreună putem face diferența!”, se arată în anunțul postat recent, de PNRR, pe Facebook.

(VEZI ȘI: Sinecurile din familia lui Călin Georgescu. Nora fostului candidat la prezidențiale are un post călduț într-o mare companie de stat)

















