Vedeta industriei românești care își mută sediul. Locul ales de colosul autohton pentru investiția de 40 de milioane de euro

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 20-01-2025 18:01

Actualizat: 20-01-2025 18:02

Article thumbnail

Sursă foto: Farmec.ro

Una dintre forțele industriei românești, renumitul producător clujean de cosmetice Farmec, anunță o nouă investiție strategică odată cu construirea unui nou sediu. Centrul de producție va avea o suprafață impresionantă, de aproape 25.000 de metri pătrați.

În acest sens, Farmec și-a prezentat planul urbanistic zonal comisiei de urbanism a județului Cluj. De menționat că Farmec este proprietara unui teren de 5,3 ha pe str. Cantonului, în satul Dezmir din inima Transilvaniei.

Viitorul complex industrial va integra întreaga producție din Cluj-Napoca

Satul Dezmir este locația unde compania intenționează să edifice un viitor complex industrial de 40 de milioane de euro, cu clădiri administrative și diferite anexe. La Dezmir va fi mutată întreaga producție Farmec, realizată în prezent pe str. H. Barbusse din municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit Transilvaniabusiness.ro, platforma industrială va include hale de producție și depozitare, secții de decapanți și detartrant, clădirea administrativă cu pavilion de birouri, o stație de epurare, rezervoare, bazin de retenție, parcare supraterană, accese auto, precum și alei și spații verzi. Noua fabrică va fi ridicată de la zero, pe actuala platformă din municipiu fiind propus un proiect rezidențial.

CITEȘTE ȘI: Gigantul cosmeticelor care vinde produse cu sute de lei, în cădere liberă. Șeful cel mare a anunțat că iese din schemă, după ce a văzut ultimele date financiare

Compania nu a reușit să primească ajutor de stat

Compania Farmec a cerut anterior un ajutor de stat pentru realizarea noii sale fabrici, fiind însă respinsă în 2024. Fostul ministru al finanțelor, Marcel Boloș, a inclus-o pe lista stimulentelor fiscale pentru investiții în activități de cercetare – dezvoltare la companii care nu au reușit să se încadreze inițial în grila cerută.

Printre investițiile respinse în Transilvania și Banat apăreau, pe lângă Farmec (213 milioane lei), și renumita Saint-Gobain – Cluj (309 milioane lei), precum și DRM Draexlmaier – Satu Mare (297 milioane lei ), Universal Alloy – Maramureș (250 milioane lei), EBM-Papst – Bihor (104 milioane lei) și Daw Bența – Mureș (59 milioane lei).

magazine farmec

Managementul Farmec a anunțat inițial că, în urma acestui transfer, amplasamentul din Cluj-Napoca va funcționa doar ca sediu administrativ. În prezent, majoritatea producției se derulează în Cluj, iar restul la Dezmir. Din investiția preconizată, 24 milioane de lei înseamnă construirea de la zero a centrului de producție pe 17.700 mp, cu o suprafață desfășurată de 24.400 mp. Suma de 16 milioane de lei este destinată echipamentelor.

Construirea noii unități era preconizată pentru lansare în 2023, cu finalizare în termen de 3 ani. Investiția de la Dezmir ar urma să genereze dublarea producției. În anul 2023, Farmec derula afaceri de 368 milioane de lei, cu un profit net de 25 milioane de lei, având 685 angajați.

În 2024, Farmec s-a numărat printre companiile românești premiate în cadrul Galei BrandRO, organizată de revista BIZ.

CITEȘTE ȘI: Afacerea unei românce are succes uriaş în Austria şi Norvegia. Vinde produse pe care nu le poate refuza nimeni, câţi bani a investit

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri