O femeie care a comandat pizza acasă a găsit o surpriză periculoasă în cutie. Mâncarea fusese livrată de un mare lanţ de fast-food, acesta găsindu-se chiar şi în România.
Clienta fidelă din Marea Britanie a avut parte de o experienţă neplăcută după ce i-a fost adusă acasă o pizza Margherita de la Pizza Hut. Aceasta a desfăcut repede ambalajul şi mare i-a fost mirarea când a văzut ce conţinea.
Ce a găsit o femeie într-o pizza
Comenzile de mâncare la domiciliu au devenit ceva obişnuit pentru cei mai mulţi oameni. Oboseala acumulată la serviciu în timpul zilei, orele petrecute peste program şi graba îi fac pe aceştia să nu mai gătească, ci să aştepte liniştiţi acasă mâncarea caldă preferată. Dar iată că uneori au loc şi lucruri neprevăzute.
De exemplu, o femeie din Marea Britanie care a dorit să mănânce o pizza Margherita de la celebrul restaurant Pizza Hut a avut parte de o surpriză neplăcută atunci când a desfăcut cutia.
Mai exact, într-o felie de pizza se afla un obiect metalic ascuţit, cel mai probabil căzut peste produs chiar după ce fost pus la cuptor. Femeia a pus câteva fotografii cu preparatul buclucaş pe platforma X.
„Hei! pizzahutuk, poți explica asta?”, a scris tânăra pe X.
Aşa cum era de aşteptat, internauţii au reacţionat imediat, spunând că nu există scuză pentru aşa ceva. Dat fiind că angajaţii nu au observat că ceva este în neregulă cu preparatul este clar că nu sunt instruiţi să fie atenţi la produse înainte de a fi ambalate şi livrate. De asemenea, un fost salariat al lanţului de fast-food a explicat că obiectul periculos era o parte a “curelei de la cuptor”.

Cum a reacţionat pizzeria, după incident?
Pentru că postarea femeii din Marea Britanie a stârnit valuri pe internet mai ales că aceasta nu şi-a primit banii înapoi pe produs, reprezentanţii Pizza Hut au dorit să îşi ceară scuze. Deşi este un caz rar, situaţia a fost una extrem de neplăcută, mulţi dintre clienţi pierzându-şi încrederea în angajaţii restaurantului american.
„Suntem conștienți de acest incident și îl analizăm de urgență. Sănătatea și siguranța clienților noștri sunt prioritatea noastră absolută și dorim să-i asigurăm pe toți clienții noștri că are loc o anchetă amănunțită. Putem confirma că acesta este un incident izolat și suntem în contact cu clientul și cu operatorul francizei în cauză”, a declarat un purtător de cuvânt Pizza Hut Marea Britanie.















