Plafon pentru taxele de înmormântare, botez și nuntă! Ordin intern: maximum 600 de lei nunta, respectiv maximum 500 de lei înmormântarea sau botezul

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 04-04-2023 16:10

Actualizat: 04-04-2023 16:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mitropolia Olteniei a luat o decizie pentru toate parohiile din zona Olteniei. Mai precis, forul bisericesc a hotărât să plafoneze taxele percepute pentru slujbele de înmormântare, botez și nuntă. Noile tarife aplicate de preoții din Oltenia: maximum 600 de lei nunta, respectiv maximum 500 de lei înmormântarea sau botezul.


Prin încredințarea IPS Dr. Irineu, arhiepiscopul Craiovei și mitropolit al Olteniei, a fost emis un ordin către toate parohiile din zona Olteniei.


În Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei s-a decis, conform unui document intern emis de Mitropolia Olteniei, taxa pe 2023 pentru oficierea unei nunti, a unui botez și a unei înmormântări, scrie
gorjonline.ro.

Maximul 600 de lei pentru o nuntă


În documentul făcut public de sursa citată, sumele sunt trecute ca un plafon maxim, neexistând și o sumă minimă.

Astfel, o nuntă religioasă nu poate costa mai mult de 600 de lei, iar un botez sau o înmormântare este maximum 500 de lei.

La același tarif intra și slujbele de 40 de zile, făcute pentru persoanele decedate.

Mai exact, daca ai bani, achiți 500 de lei înmormântarea și alți 500 de lei slujba de pomenire după șase săptămâni.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri