Ne apropiem cu pași repezi de sezonul estival, iar cei care visează la o vacanță liniștită și spectaculoasă în Grecia au un motiv în plus să-și facă deja bagajele.
Departe de aglomerația din stațiunile celebre, există un loc aparte, de poveste, care rămâne încă necunoscut pentru mulți turiști: insula Cameo.
Insula Cameo: un colț de rai la doar câteva minute de Zakynthos
Situată la doar 15 minute distanță de Aeroportul Internațional din Zakynthos, Cameo este o insuliță desprinsă parcă dintr-o poveste. Se ajunge ușor pe jos, traversând un pod din lemn care leagă țărmul de această bijuterie ascunsă a Greciei. Ceea ce descoperi odată ajuns acolo este o combinație între liniște, peisaje exotice și servicii premium.
Cu o plajă mică și intimă, apă cristalină și decoruri de poveste, Cameo este adesea închiriată pentru evenimente private, în special pentru nunți romantice pe malul mării. Totuși, în restul timpului, insula rămâne deschisă turiștilor care caută relaxare departe de zgomot și haos.
Cameo poate fi punctul de plecare perfect pentru a explora și alte locuri de vis din apropiere. Insula Zakynthos, aflată la o aruncătură de băț, atrage anual turiști din întreaga lume datorită plajelor sale spectaculoase și atracțiilor naturale unice. Aici se află renumita plajă Navagio, considerată mult timp cea mai frumoasă plajă din lume, celebră pentru epava naufragiată și nisipul alb.
Tot pe Zakynthos, iubitorii de natură pot vizita peșterile Keri – spectaculoase formațiuni stâncoase scăldate de ape albastre, unde s-au filmat secvențe din filmele „Pirații din Caraibe”. O altă atracție care nu trebuie ratată este golful Laganas, de unde se organizează plimbări cu barca spre insulele Marathonisi și Cameo.
Zboruri directe în Grecia din Brașov, Timișoara și București
Noutățile anului în viitorul sezon estival sunt zborurile directe Brașov – Chania / Creta și Timișoara – Chania / Creta, București – Lesbos, București – Kos.
Dintre insulele grecești, cele mai multe zboruri ale sezonului sunt spre Heraklion / Creta, de la București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Oradea, Sibiu, Brașov, Craiova, Baia Mare. Agenția asigură și transferuri private de la domiciliul turistului la aeroportul de plecare. Acestea se rezervă, cu un cost separat, la emiterea documentelor de călătorie.














