Cei care vor să se bucure de o senzație ca la mare, dar nu vor să meargă până în Constanța, au atât de aproape plaja ascunsă cu peisaje de vis. Este imposibil să te plictisești în acest loc, indiferent de ce vârstă ai. în plus, taxele sunt accesibile și poți să-și aduci și animalul de companie.
Este vorba despre Trqz Lake, unde plătești doar 35 de lei intrarea pe timpul săptămânii și 50 de lei pe weekend. Poți să-i aduci pe cei mici, cu sau fără blană. Ai și posibilitatea să stai peste noapte la cort sau la una dintre cabanele care se află în fața lacului.
Se poate să închiriezi și un pat de plajă, în care încap două persoane. Dacă nu, ai dreptul să-și pui prosopul oriunde poftești. Tot legat de poftă, ai și de unde să iei masa:
„Există două zone alimentare - una pentru burgeri suculenți, iar alta pentru opțiuni mai tradiționale românești precum micile pe grătar.
Băuturile (precum limonada sau apa) au un preț rezonabil - în jur de 15-20 de lei”, anunță creatoarea de conținut Iulia Isac, pe Instagram, cea care ne și spune „păstrați secretul” când povestește de plaja superbă.
Ce activități poți face la plaja ascunsă și cât te costă fiecare. Măcar odată, trebuie să vizitezi locul
Dacă ajungi la Trqz Lake, poți face următoarele activități:
• Jet ski (185 de lei/ 15 minute)
• SUP (stand up paddle- 60 de lei/ 30 de minute)
• Caiac (60 de lei/ 30 de minute)
• Wakeboard (90 de lei/ 10 minute)
„Fie că plănuiești o excursie de o zi cu prietenii, partenerul sau chiar cu copiii, Lacul Turcoaz merită cu siguranță o vizită. Ne vedem la lac! 💙”, a adăugat creatoarea de conținut, care postează pe contul său lifewithiulius.















