Combinatul siderurgic Zaporizhstal a început livrările de tablă laminată la cald către Metinvest Tubular Iași, companie care a intrat în portofoliul Grupului Metinvest la finalul anului 2025, în urma achiziției fostei ArcelorMittal Tubular Products Iași.
Grupul este controlat de omul de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov, considerat beneficiarul real al Metinvest și unul dintre cei mai bogați antreprenori din Ucraina.
Achiziția companiei ArcelorMittal Tubular Products Iași a fost finalizată la data de 16 decembrie 2025, după ce tranzacția a primit aprobarea Comisia Europeană în conformitate cu Regulamentul de Fuziune al Uniunii Europene, la 24 noiembrie 2025. Ulterior, a fost obținut și avizul favorabil din partea Consiliul Concurenței, în urma procedurii de examinare a investițiilor străine.
Livrările de oțel structural au depășit 22.000 de tone de la începutul anului
De la începutul anului 2026, combinatul Zaporizhstal a expediat către unitatea din România peste 22.000 de tone de produse laminate la cald din oțeluri structurale calmate, certificate conform standardului european EN 10025.
Planul pentru anul 2026 prevede livrarea a până la 180.000 de tone de semifabricate laminate la cald către fabrica de țevi din Iași, parte a strategiei de integrare industrială a grupului în regiune.
Directorul general interimar al Zaporizhstal, Taras Șevcenko, a declarat:
„Produsele laminate ale Zaporizhstal sunt la mare căutare atât în rândul producătorilor europeni, cât și al celor ucraineni de țevi: în fiecare an, până la 80% din producția noastră de oțel este livrată pentru fabricarea de țevi sudate longitudinal și profile tubulare. Suntem bucuroși să îi primim pe producătorii noștri români de țevi în Grupul Metinvest și să stabilim un nou format de cooperare, menit să consolideze parteneriatul economic dintre Ucraina și Europa”.
Potrivit companiei, produsele laminate la cald fabricate din oțeluri structurale calmate sunt utilizate în mod frecvent în industria țevilor datorită proprietăților mecanice care asigură rezistența și fiabilitatea produselor finite.
Aceste tipuri de oțel sunt proiectate pentru a suporta sarcini mecanice semnificative și pentru a funcționa în condiții de presiune ridicată. De asemenea, oferă o rezistență crescută la impact și o sudabilitate ridicată, precum și stabilitate în exploatare.
Metinvest Tubular Iași utilizează oțelul pentru producția de țevi certificate conform standardelor europene
„Produsele laminate ale Zaporizhstal sunt utilizate la fabricarea țevilor sudate rotunde, pătrate și dreptunghiulare, conforme cu standardele europene EN 10219 și EN 10217, și sunt utilizate pe scară largă în ingineria geotermală, sectorul energetic și construcții, inclusiv în sistemele de protecție împotriva incendiilor. Țevile produse din oțel Zaporizhstal au îndeplinit pe deplin cerințele stricte în cadrul testărilor, iar prin urmare stabilim un parteneriat pe termen lung, reciproc avantajos, cu colegii noștri din Zaporijjea”, a precizat CEO-ul Metinvest Tubular Iași, Cosmin Toma.
Principalele piețe pentru produsele fabricate la unitatea din Iași sunt piața internă, precum și Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia și alte state europene.
Fabrica dispune în prezent de cinci linii de producție pentru țevi, două linii de debitare longitudinală și două linii de acoperire, capacitatea maximă de producție fiind estimată la 240.000 de tone anual.
Producția Zaporizhstal a fost afectată de atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina
În paralel, oțelăria Zaporizhstal a înregistrat o scădere a producției în ianuarie 2026. Potrivit datelor citate de publicația GMK Center, producția de oțel a scăzut cu 15,8% față de luna precedentă și cu 3,5% comparativ cu ianuarie 2025, ajungând la 234.400 de tone.
Compania a fost nevoită să își întrerupă activitatea de două ori într-un interval scurt, în luna decembrie și la începutul lunii ianuarie, ca urmare a atacurilor asupra infrastructurii energetice din Ucraina, care au afectat stabilitatea producției și aprovizionarea cu energie electrică.
Pe lângă activele din România și Ucraina, Metinvest mai deține facilități industriale în Italia, Bulgaria, Regatul Unit și Statele Unite.
În același context industrial, fostul combinat siderurgic de la Hunedoara, deținut anterior de ArcelorMittal, a fost vândut către UMB Steel, companie controlată de Dorinel Umbrărescu, pentru suma de 12,5 milioane de euro. Activitatea unității fusese oprită încă din toamna anului trecut.














