Crin Antonescu este unul dintre principalii candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. Susținut de coaliția de guvernare, acesta este cotat cu șanse importante în cursa pentru Cotroceni. Miercuri seară, fiind invitat în cadrul unei emisiuni TV, Antonescu a dezvăluit ce rol ar putea avea soția sa, Adina Vălean, dacă va fi ales președinte al României.
Miercuri seară, în cadrul unei emisiuni TV, Crin Antonescu, candidatul susținut de coaliţia de guvernare la alegerile prezidențiale, a abordat mai multe subiecte legate de cursa pentru Cotroceni. Cu acest prilej, el a vorbit și despre rolul pe care l-ar putea avea soția sa, Adina Vălean, în cazul în care va fi ales președinte al României.
Ce rol ar putea avea soția lui Crin Antonescu dacă acesta va câștiga alegerile prezidențiale
Crin Antonescu a subliniat că soția sa, care este europarlamentar şi fost comisar european, are o experiență foarte mare în multe domenii, de la societate civilă la politică şi relații internaționale, astfel că i-ar plăcea ca aceasta să se implice în diverse proiecte din calitatea de Primă Doamnă.
„Deși sunt un susținător al familiei tradiționale, nu am prejudecăți. În orice caz, nu consider că bărbatul trebuie să spună ce face femeia nici dacă e președintele României.
Soția mea are o carieră, soția mea are o personalitate, soția mea are niște proiecte, are un mandat în Parlamentul European acum, deci va fi decizia ei dacă dorește, adică mai e mult până atunci. Nu știu ce va face, dacă va opta, deși îmi doresc, să joace neoficial un rol de primă doamnă.
Soția mea este o persoană care înainte să intre în politică a avut tangențe și legături cu societatea civilă și ar putea să se alăture și să dinamizeze proiecte de real succes pentru societate.
Dacă o fi să fie, sigur că vrând-nevrând, trece și prin încercarea asta. Pentru că dacă ai pe cineva în casă, soțul, soția, în cazul ăsta e un candidat, n-ai cum să scapi de toate, de tot „cortegiul” de inconveniente, ca să nu le zic nenorociri ale unei campanii electorale, inclusiv toate mizeriile pe care le poți auzi deja, nestânjenit, peste tot”, a declarat Crin Antonescu, la Antena 3 CNN.
Și-a deschis o nouă pagină pe rețelele de socializare
Miercuri, 12 februarie 2025, Crin Antonescu și-a deschis o pagină nouă de Facebook. În primul mesaj postat aici, el a comparat România cu „un avion în picaj”, susținând totodată că este singurul care poate „să îndrepte aeronava”.
„România este un avion în picaj, în timp ce piloții și echipajul au fost luați ostatici de o parte dintre pasageri, nemulțumiți de destinația aleasă.
Noi vrem să ne întoarcem. Și nu oricum, noi vrem ca domnu Georgescu să piloteze, nu contează că nu are licență de pilot, e patriot, nu are cum să prăbușească avionul. Cuprinși de panică, restul de pasageri asistă la răzmeriță sperând să vină americanii să-i salveze. Unii din ei chiar își dau ghes: nu ai făcut curs de planorism, la primărie?
Deci poți să conduci și ditamai țara, sunt aceleași principii. Se caută soluții, se cârpesc oferte. Mai sunt câteva minute și ne zdrobim de pământ. Crin Antonescu „Asta este situația României pe 12 februarie 2025. Și asta vreau să opresc.”, a transmis Crin Antonescu pe Facebook.



















