Dat fiind faptul că planșeul care ține întreaga zonă are un secol și riscă să se prăbușească, Primăria Capitalei și Primăria Capitalei au decis să investească bani publici pentru a remedia problema. Astfel, din anul 2025 va începe un mare șantier care, cu siguranță, va încurca atât traficul, cât și pietonii.
Cât va dura reabilitarea din Piața Unirii
Primarul Sectorului, Daniel Băluță, a transmis faptul că vor fi două etape pentru lucrările din Piața Unirii: realizarea proiectului și execuția sa, propriu-zisă. Doar schemele arhitecților și ale inginerilor vor dura aproximativ 9 luni, Ulterior, încă 33 de luni se vor adăuga pentru a vedea cum ideile devin realitate și sunt puse și în practică.
„Lucrările propriu-zise, șantierul va începe în 2025. În acest interval de timp, pe măsură ce vom avea date, vom informa bucureștenii despre evoluție. Este important ca toți să cunoaștem care sunt problemele, cum le rezolvăm și cum va afecta acest șantier viața noastră, a tuturor”, a transmis edilul.
Nu mai puțin de 800 de milioane de lei va costa refacerea planșeului Unirii, cele două obiective fiind: Piața Unirii și Pasajul Unirii. Cu privire la modul în care se va desfășura circulația, primarul a spus:
„O să se lucreze pe porțiuni, pentru a menține circulația auto și cea a pietonilor. Prin Pasajul Unirii trec peste 60.000 de mașini, zilnic”, a transmis Daniel Băluță.
CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, scoate palmierii plantați la Piața Unirii de Robert Negoiță, primarul Sectorului 3
Apele Române trebuie să-și facă un proiect propriu
Încă din luna octombrie a anului 2023, Nicușor Dan a vorbit despre necesitatea proiectului din Piața Unirii. La vremea aceea, primarul Capitalei puncta faptul că și Apele Române trebuie să se implice:
„Acolo există o gâtuire şi de asta este absolut esenţial ca la discuţii să fie Apele Române, care se ocupă de cursul Dâmboviţei. Acolo este o gâtuire dată de numeroasele intervenţii din Piaţa Unirii şi există nişte normative pentru cursuri de apă în ipoteza unor inundaţii, deci Apele Române trebuie să aibă propriul lor proiect pentru scurgerea apei prin Piaţa Unirii. Pe de altă parte, avem un studiu de fezabilitate pentru prelungirea liniilor de tramvai, cele care ajung la Sfântul Gheorghe şi cele care ajung la Mitropolie astfel încât să facem….”, a transmis primarul Capitalei, în cadrul unei intervenții televizate.
CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan: Piaţa Unirii va intra într-o reabilitare totală şi care este făcută de Primăria Sectorului 4














