Poeta Ana Blandiana este îndurerată! Soțul acesteia a decedat

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 09-12-2016 15:37

Actualizat: 09-12-2016 18:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cunoscuta poetă Ana Blandiana trece prin momente dureroase, după ce soțul acesteia, scriitorul Romulus Rusan, a părăsit această lume joi, la vârsta de 81 de ani.


Potrivit unor surse apropiate familiei, acesta a încetat din viață joi, la ora 18,45, la Spitalul Fundeni, informează Agerpres. Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Romulus Rusan va fi depus sâmbătă, la capela Cimitirului Bellu, iar duminică scriitorul va fi înmormântat.


La 13 martie 1935, la Alba Iulia, se năștea Romulus Rusan. Acesta s-a numărat printre membrii fondatori al organizației neguvernamentale Alianța Civică. Scriitorul a ocupat și funcția de director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, conducând Centrul Internațional pentru Studiul Comunismului.


Împreună cu poeta Ana Blandiana, el s-a implicat în construcția Memorialului de la Sighet. A coordonat colecția de mărturii, iar zeci de cărți ale rezistenței l-au avut mentor și editor, se arată într-un comunicat al Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR).




[caption id="attachment_11636" align="alignnone" width="300"]ana-blandiana-si-romulus-rusan promptmedia.ro[/caption]

Acesta a public volume precum: Râul ascuns (1963), Convorbiri subiective, colaborare cu Ana Blandiana (1971), America ogarului cenușiu, Editura Cartea Românească (1977), La început n-a fost cuvântul, Editura Meridiane (1977), Roua și bruma, Editura Cartea Românească (1982), Cauze provizorii, Editura Cartea Românească (1983), O Călătorie Spre Marea Interioară, Editura Cartea Românească (1986), Exerciții de memorie, Fundația Academia Civică (1999), Permisul de pietoni, Editura Cartea Românească (2000).


Vezi și Descoperire fantastică! Consumul de nuci poate preveni…


Efectele minune ale bicarbonatului de sodiu! Este incredibil câte beneficii aduce


Acuzații incredibile la adresa lui Hilde Brandl, candidată PNL București

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri