Poliţiştii de Frontieră din Giurgiu au descoperit, în urma unui control, aproape trei milioane de ţigarete de contrabandă, estimate la o valoare care depăşeşte 3 milioane de lei. Autocamionul era âncărcat cu varză și era condus de un cetăţean ucrainean.
La data de 11.05.2023, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean ucrainean, în vârstă de 43 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, varză din Macedonia în Ucraina.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul inspectorilor vamali din cadrul Autorităţii Vamale Române în vederea desigilării mijlocului de transport şi efectuarea unui control amănunțit asupra incărcăturii acestuia. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele mărfii declarate în documente (metoda capac), 297 de baxuri ce conţineau 2.970.000 de țigarete (148.500 de pachete).
Țigările, în valoare totală de aproximativ 3.267.000 de lei, au fost indisponibilizate, iar în continuare polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Poliția de Frontieră a dat o mega-lovitură! Țigări de contrabandă, în valoare de peste 3 milioane de lei, descoperite într-un camion condus de un cetățean ucrainean
Trending

27 febPolitica
Calul troian din PSD e Constantin Toma de la Buzău: E prietenul lui Bolojan. Dacă-l dau afară, pleacă la alt partid

27 febPolitica
Ultima zi de mandat a lui Ilie Bolojan este astăzi, 27 februarie. Premierul trebuie să plece din funcția de la Ministerul Educației

27 febExterne
Șamanii au prevestit când se va termina războiul dintre Rusia și Ucraina. Comunitatea din Peru anunță că Putin „ridică steagul păcii”

08:47Externe
UPDATE Israel și SUA au atacat Iran. Ministrul de Externe de la Teheran nu a fost surprins de izbucnirea conflictului

27 febPolitica
Florentin Pandele ar putea să-și piardă locul de muncă după unirea Capitalei cu Ilfov. Bucureștiul ar urma să se extindă

27 febSocial
Părinții cu doi copii din România pot deveni favorizați ai sistemului. Proiect de lege surpriză

11:52Externe
A murit Neil Sedaka. Celebrul compozitor și cântăreț american avea 86 de ani

27 febActual
Florinela Georgescu, director ANM, precizări importante: Până la jumătatea săptămânii viitoare temperaturile vor ajunge la acest nivel

27 febActual
Engie transmite oferte noi de gaze pentru clienții casnici înainte de eliminarea plafonării prețurilor

10:12Actual



