Adio, Poliția Locală. Nicușor Dan a pus gând rău instituției-reper din România. Declarații năucitoare făcute de primar, după scandalul de la Piața Unirii

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 17-10-2024 10:58

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj Bugetul.ro

Într-un moment de sinceritate absolută, la scurt timp după scandalul de la Piața Unirii, Nicușor Dan a vorbit despre viziunea sa asupra unei instituții-reper la noi în țară. Primarul general nu a ezitat să afirme că este „pentru desființarea Poliției Locale”.

Confruntarea de la Piața Unirii are ramificații surprinzătoare. În timp ce primăriile continuă războiul, o altă instituție a statului a fost vizată de o declarație ce nu lasă loc de interpretări.

Poliția Locală ar putea fi oricând desființată, în opinia lui Nicușor Dan. Primarul a punctat însă că acum este nevoit să lucreze cu ea, în condițiile în care instituția se află în subordinea PMB.

„Eu dintotdeauna am fost pentru desființarea poliției locale. Acum, evident, că o am în subordine, trebuie să lucrez cu ea și, conform legii, poliția locală are niște atribuții, care trebuie să fie preluate de alte compartimente, în ipoteza desființării. Acum eu sunt obligat să lucrez cu poliția mea locală, sigur”, a declarat primarul general, potrivit Digi24.

Te-ar putea interesa și: Femeia care l-a umilit pe Nicușor Dan. Decizia șefului PMB a fost anulată de judecători: „Primarul a mințit!”

Nicușor Dan consideră că Poliția Locală ar putea fi desființată

Poliția Locală a fost înființată în anul 2010 și are atribuții de ordine publică. Nicușor Dan a explicat că aceste atribuții ar putea fi preluate de Poliția Națională, despre care a spus că „este mai profesionistă pe chestiuni de ordine publică decât polițiile locale, în general, din orașele și comunele din România”.

„Ea (n.red. - Poliția Locală)are atribuții de ordine publică, care pot fi preluate de poliția națională, care, s-o spunem drept, este mai profesionistă pe chestiuni de ordine publică decât polițiile locale, în general, din orașele și comunele din România. Ea are atribuții pe chestiuni tehnice, cum ar fi disciplina în construcții, mediu.

După tensiunile de la Piața Unirii, Nicușor Dan și-a exprimat deschiderea către dialog cu reprezentanții Primăriei Sectorului 4 legată de emiterea de autorizații pentru lucrări. Inițiativa a fost primită cu brațele deschise de Daniel Băluță.

„Salut deschiderea către dialog anunţată de către domnul primar general Nicuşor Dan, care vine în întâmpinarea mesajelor publice pe care le-am transmis în toată această perioadă, legată de procedura de autorizare a lucrărilor atât de necesare pentru punerea în siguranţă a planşeului peste râul Dâmboviţa, din zona Pieţei Unirii.

Vom continua implementarea acestor etape în conformitate cu modalitatea aleasă de primarul general pentru finalizarea acestui proces, astfel încât împreună să reuşim să oferim cea mai bună soluţie, din perspectiva legală, pentru lucrările de consolidare din centrul Capitalei”, a scris primarul Sectorului 4.

Te-ar putea interesa și: Nicușor Dan, vedetă pe Netflix! Scandalul de la Piața Unirii, marea salvare pentru imaginea șefului PMB

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri