Poliţia plăteşte peste 10 milioane de euro pentru un sistem Big Brother care să-i urmărească pe şoferi în trafic. Orice maşină suspectă, recunoscută imediat

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 18-03-2025 14:14

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Autoritățile lansează o nouă achiziţie pentru a-i "spiona" mai bine pe şoferi, în trafic. Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) anunţă pe SEAP licitaţie pentru un sistem fix automat de recunoaştere a numerelor de înmatriculare - LPR (License Plate Recognition), în valoare de până la 51.652.500 lei.

Această tehnologie va ajuta la recunoaşterea numerelor de înmatriculare, care să satisfacă nevoile structurilor din mediul stradal din MAI.

Citiţi şi: De ce se scumpesc polițele RCA în România. Firmele de asigurări au plătit despăgubiri incredibile. Cea mai mare sumă, după un accident în Italia

Sistem de recunoașterea numerelor, pe autospciale

În prezent, la nivelul IGPR, a fost implementat un sistem mobil automat de recunoaştere a numerelor de înmatriculare, instalat pe autospeciale.

„Astfel, se doreşte extinderea implementării LPR, în cadrul aceleiaşi platforme software de gestionare, cu un sistem fix de recunoaştere a numerelor de înmatriculare auto, pentru un număr minim de 1.100 camere fixe LPR (550 ansambluri fixe LPR), în vederea identificării în timp real a autovehiculelor care prezintă interes operativ. Acest sistem va avea acoperire naţională”, menţionează sursa citată.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 22 aprilie.

Ce cumpără IGPR:

  • infrastructură procesare LPR - 8.000.000 lei,

  • infrastructură stocare LPR - 13.717.500 lei,

  • infrastructură reţea şi securitate LPR - 3.700.000 lei,

  • ansamblu fix de recunoaştere a numerelor de înmatriculare - 26.235.000 lei.

RCA şi CASCO mai ieftine

Poliţe mai ieftine de asigurare dacă urmezi cursuri de conducere preventivă. Pentru a-i încuraja pe şoferi să urmeze aceste cursuri de conducere preventivă, prin care învaţă să evite accidentele, mai multe companii de asigurări le oferă reduceri de 15-20% la poliţele CASCO şi RCA.

În anul 2024, au fost 81 de decese la 1 milion de locuitori, România fiind ţara europeană cu cele mai multe victime în urma accidentelor rutiere.

Citiţi şi: Șoferul român a primit o amendă de 38.000 de euro pentru depășirea vitezei legale. Judecătorul l-a pus să leagă: "Închisoare sau dai banii?". Răspunsul i-a surprins pe toţi

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri