Cu ocazia Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet, marcată anul acesta pe 10 februarie, Poliția Română - prin intermediul proiectului național de educație digitală #SigurantaOnline - a prezentat câteva greșeli frecvente pe care utilizatorii le fac în spațiul online și care pot duce la pierderi financiare, furt de date sau chiar la compromiterea conturilor personale.
„Tema internațională din acest an, «Tehnologie inteligentă, alegeri sigure - Explorarea utilizării sigure și responsabile a inteligenței artificiale», subliniază cât de important este să înțelegem instrumentele digitale pe care le folosim zilnic și să luăm decizii informate, mai ales într-un context în care tehnologiile bazate pe Inteligența artificială (AI) sunt din ce în ce mai prezente inclusiv în fraudele online. În spatele multor fraude online nu se află tehnici complicate, ci gesturi simple, efectuate din grabă - un click pe un link, o descărcare de document sau instalarea unei aplicații nepotrivite - gesturi care pot avea consecințe financiare serioase”, se arată pe site-ul politiaromana.ro.
Prima greșeală online punctată de către Poliția Română
Prima greșeală? Vorbim despre oferirea datelor cardului sau a codurilor de securitate. Iată ce au notat oamenii legii: „Sub pretextul unor probleme urgente, infractorii cer datele cardului, codul de securitate format din trei cifre de pe spatele cardului (CVV) sau parolele, ceea ce poate duce la pierderi financiare imediate”.
A fost adus în discuție faptul că, în prezent, tehnologia permite crearea de mesaje și de pagini web aproape identice cu cele ale unor bănci sau instituții. „Soft-uri inteligente și AI pot replica elemente vizuel și lingvistice, făcând frauda greu de detectat”, a atenționat Poliția Română.
„Sfatul #SigurantaOnline: Nu transmite niciodată datele cardului sau codurile de securitate la cerere! Verifică întotdeauna prin aplicația oficială a băncii sau contactează instituția direct. Datele cardului trebuie folosite exclusiv de posesorul cardului pentru plățile online efectuate pe site-uri securizate”, s-a mai notat în legătură cu prima greșeală
Plata pe site-uri nesigure ori necunoscute
S-a trecut apoi la ofertele super-avantajoase și magazinele false folosite pentru a colecta datele cardului și a fura bani.
„Instrumente bazate pe inteligența artificială pot genera elemente vizuale, texte și logo-uri care imită perfect site-urile legitime, mărind șansele ca o persoană să introducă detalii personale sau bancare.
Sfatul #SigurantaOnline: verifică cu atenție denumirea (adresa) site-ului, folosește și un antivirus pentru siguranță, ai grijă să aibă o conexiune securizată (https) - lacătul închis și caută informații despre comerciant, înainte de a plăti”, e o altă parte importantă a mesajului
CITEȘTE ȘI: Noua carte electronică de identitate nu permite localizarea cetățenilor, explică Ministerul de Interne
Alertele și autentificarea suplimentară
Fără notificări și autentificare în doi pași, fraudele pot trece neobservate până când banii sunt deja pierduți.
„Sfatul #SigurantaOnline: activează alertele pentru fiecare tranzacție și autentificarea în doi pași în aplicațiile bancare”, e povața cu numărul #3
IMPORTANT: Fraude în lumea criptomonedelor. Cele mai întâlnite înșelătorii și modalitățile de contracarare
Reacția impulsivă la mesaje care generează panică
Cea de-a patra greșeală merge mână în mână cu impulsivitatea. Mesajele care anunță conturi blocate, plăți suspecte sau urgențe sunt folosite pentru a forța decizii înflăcărate.
Apar din ce în ce mai multe apeluri sau mesaje vocale generate cu AI și pot imita vocea copilului sau pe cea a unui apropiat, cerând bani de urgență.
„Sfatul #SigurantaOnline: închide apelul și sună persoana respectivă pe numărul pe care îl cunoști, dar nu din aplicațiile de mesagerie. Verificarea directă este esențială înainte de a trimite bani. Îți poți stabili o parolă, un cuvânt cheie de siguranță pentru a evita astfel de amenințări”, sfătuiesc oamenii legii
A cincea greșeală menționată
Ultimul punct este următorul: „Obișnuința de a da click pe linkuri primite din aplicațiile de mesagerie, SMS sau rețele sociale, fără o minimă verificare”.
„AI poate crea texte și documente care par extrem de convingătoare (inclusiv contracte sau oferte). Chiar dacă par venite de la cineva cunoscut, acestea pot fi capcane.
Sfatul #SigurantaOnlie: nu accesa linkuri direct din mesaje. Sună persoana care ți-a trimis mesajul sau accesează site-ul tastând manual adresa cunoscută”, se mai arată pe site-ul oficial al Poliției Române
Concluzia? O singură greșeală online poate duce la pierderi financiare și de date prețioase. Informarea te ajută să eviți aceste scenarii foarte neplăcute.


















