În urma acțiunii au fost aplicate amenzi de peste 43.000 de lei.
Anunțul Poliției Române:
"Astfel, au fost verificate 189 de autovehicule, dintre care 6 microbuze, fiind legitimate 223 de persoane și aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 43.020 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 10 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, 56 pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice și 14 la alte acte normative.
Totodată, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare, fiind reținut și un permis de conducere.
La activitățile de control au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi, de la rutieră, jandarmi, precum și reprezentanți ai Registrului Auto Român.
Aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea impunerii respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie"


















