Acțiune în forță a Poliției Române! Zeci de persoane care participau la o petrecere privată într-un local din oraşul Voluntari au fost amendate de poliţişti pentru încălcarea regulilor privind combaterea pandemiei de coronavirus.
Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu privire la faptul că, într-o locaţie de profil din localitate, se desfăşoară o petrecere privată, unde nu sunt respectate normele impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii cu SARS - CoV - 2, scrie Agerpres.
În acest context, poliţiştii oraşului Voluntari, poliţişti locali şi efective din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov s-au deplasat la faţa locului, pentru efectuarea de verificări.
Astfel, poliţiştii au identificat persoanele participante şi au aplicat faţă de acestea 43 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 23.500 de lei, două dintre aceste sancţiuni, în cuantum de 4.000 de lei, fiind aplicate organizatorilor.
Polițiștii au descins la o petrecere cu zeci de persoane! S-au aplicat 43 de amenzi
Trending

07 octEntertainment
Schimbare importantă în Codul Rutier. Categoria de șoferi care va avea un nou drept

07 octEconomie
Facturi mai mari la energie cu 100 de lei, din octombrie. Furnizorii cresc prețurile

07 octPolitica
Cât de bogat este, de fapt, Luca Niculescu. Premierul desemnat are o avere mai modestă decât ne așteptam

07 octEntertainment
Monica Gabor, la al doilea milionar falimentar. Mr Pink ar începe să aibă probleme financiare uriașe, se repetă istoria cu Irinel Columbeanu

07 octEconomie
Compensațiile uriașe pe care Dacia le oferă angajaților care vor să-și dea demisia. Câte salarii primesc și ce beneficii

07 octEconomie
Statul român ar putea să fie pus la plată pentru investitorii în energie regenerabilă. Anchetă amplă în UE

07 octEconomie
Curs valutar BNR 7 octombrie 2026: euro la nou maxim istoric

07 octEconomie
Criza de pe piața carburanților, prelungită până la 31 martie 2027. Cum vor fi afectați șoferii, transportatorii și mai ales prețurile

07 octEconomie
Sevilia, „invadată” de reclame la România. Ministerul Economiei a dat bani grei pentru promovarea țării noastre, pe 4 săptămâni

07 octHoroscop
Horoscop financiar 7 octombrie 2026: Previziuni pentru toate zodiile

07 octEntertainment
Schimbare importantă în Codul Rutier. Categoria de șoferi care va avea un nou drept
Articole Similare

07 octEntertainment
Încă o retragere de la Eurovision 2027. Țara nu are bani să plătească taxele uriașe cerute pentru participare, dar România, da

07 octEconomie
Linia Donald Trump care va lega România de Republica Moldova. De ce acest nume și care este scopul

07 octEconomie
Cine este românul care a ajuns mare șef la Bolt. Compania activează în peste 50 de țări în care oferă servicii de ridesharing

07 octEconomie
De ce venitul mediu calculat de INS nu reflectă datele despre cei mai mulți români. Cum se fac socotelile, de fapt

07 octPolitica



