Polițiștii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Calafat, Giurgiu şi Vama Veche, precum şi din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale efectuate la graniţa cu Bulgaria, 16.573 articole constând în smart watch-uri, articole vestimentare, încălțăminte, marochinărie și parfumuri, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, valoarea acestora a fost estimată la 6.234.800 lei, potrivit Poliției de Frontieră.
”În data de 01.08.2023, în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-au prezentat pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni români, care conduceau două ansambluri rutiere înmatriculate în România și transportau diverse bunuri în regim de coletărie, pe ruta Bulgaria-România-Germania.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, colegii noștri au descoperit, în compartimentele de marfă, mai multe colete în care se aflau ambalate 8.682 articole vestimentare, încălțăminte și marochinărie, inscripționate cu diverse mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
În aceeaşi zi, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean turc, în vârstă de 41 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, rulouri textile din Turcia către Polonia.
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin lucrătorilor vamali pentru desigilarea și efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperiți în interiorul semiremorcii, ascunși prin metoda capac, mai mulți saci ce conțineau articole vestimentare inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, despre care exista suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, colegii noștri au stabilit că cele 7.146 de bunuri descoperite aparțin șoferului. Persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele menţionate”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
”Tot în data de 01.08.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
În fapt, în data de 27.07.2023, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din Polonia.
În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau aproximativ 500 de ceasuri smart watch, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocar ce face curse regulate pe ruta Turcia – România.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele a două persoane, cetățeni români, 95 articole vestimentare și 150 de parfumuri, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Persoanele în cauză au precizat că au achiziţionat articolele din Turcia”, se mai arată în comunicatul menționat.
Polițiștii de frontieră au confiscat bunuri contrafăcute, de peste 6 milioane de lei
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



