Polițiștii de la Secția 8 și luptătorii de la SAS au intervenit într-un caz de violență în familie! Fiul amenința că îi va face rău mamei

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 18-11-2023 22:28

Actualizat: 18-11-2023 20:57

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție au intervenit vineri, 17 noiembrie, într-un caz de violență în familie.


Aceștia au cerut, la un moment dat, și sprijinul colegilor de la Serviciul Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, pentru a rezolva situația.


Povestea pe scurt: o femeie a sunat la 112, sesizând că ar fi fost agresată fizic de fratele său. Polițiștii de la Secția 8 s-au deplasat la fața locului, iar bărbatul s-a închis în casă, amenințând că îi va face rău mamei sale. Ulterior, s-a solicitat sprijinul unui echipaj de la SAS. Luptătorii SAS au forțat ușa, au pătruns în locuință și l-au imobilizat pe bărbat.

Comunicatul Poliției Capitalei:


„La data de 17 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 8 Poliție, au declanșat cercetări față de un bărbat, bănuit că ar fi săvârșit acte de violență asupra membrilor de familie.


În fapt, la data de mai sus, în jurul orei 21:35, Secția 8 Poliție, a fost sesizată de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către fratele acesteia, în locuința de domiciliu, motiv pentru care a părăsit imobilul.

Totodată, acesta s-a încuiat în casă, împreună cu mama sa, amenințând că îi va face rău.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au relaționat cu bărbatul, însă acesta nu a fost cooperant, adresându-le cuvinte și expresii jignitoare.

Având în vedere cele constatate, a fost cerut sprijinul unui echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care a forțat intrarea în imobil, procedând ulterior la imobilizarea bărbatului.

Prin intervenția luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, mama bărbatului a fost salvată.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, unde a fost dispusă internarea sa.

Menționăm faptul că niciuna din persoanele implicate nu au suferit vătămări corporale.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 8, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri