Polițiștii și jandarmii au amendat 9.962 de persoane în ultimele 24 de ore! Valoarea amenzilor se ridică la peste 3,6 milioane de lei, a ttransmis IGPR, printr-un comunicat de presă.
În ultimele 24 de ore, au fost semnalate 1.020 posibile infracțiuni, peste 25% dintre acestea sesizate din oficiu. Au fost prinși în flagrant 228 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 250 de fapte penale.
De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional.
Polițiștii rutieri au retras 343 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 744 de permise de conducere, dintre care 113 pentru consum de alcool și 20 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Polițiștii și jandarmii au constatat 9.962 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,6 milioane de lei.
În cursul zilei de duminică, pompierii au efectuat 44 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 260.000 lei.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 25 de persoane.
Polițiștii și jandarmii au amendat aproximativ 10.000 de persoane în ultimele 24 de ore! Valoarea amenzilor se ridică la peste 3,6 milioane de lei
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



