sursa foto:  INQUAM Photos/Daniel Stoenciu

Politologul Stelian Tănase: ‘Coaliția PNL-PSD-UDMR se va rupe înainte de rocada guvernamentală. Klaus Iohannis le-a impus această căsătorie de interes’

Politologul Stelian Tănase, profesor de științe politice, a afirmat că are informații atât din PNL, cât și din PSD, că înainte de alegeri cu un an vor rupe coaliția.

Știu așa pe surse – ca orice ziarist sunt conectat, cunosc oameni de la vârful PSD, la PNL și mai vârtos – că e o decizie și la un partid, și la altul ca, înainte cu un an de alegeri, să rupă coaliția, că nu sunt avatajați nici unii, nici alții.

Dacă în alegeri intră în această fotmulă, că nu vor putea să susțină niciun fel de campanie, că nu poți să zici nimic de nimeni, că ăla ți-a fost tovarăș până acum. Deci e o situație extrem de complicată pentru cineva care conduce o campanie electorală.

Pe de altă parte, nu le convine, așa au exersat, s-au împărțit, Iohannis le-a impus această căsătorie de interes și s-ar putea ca Iohannis, pierzându-și orice fel de putere și influență în ultimul an sau doi, să nu mai poată să-i țină. Ceea ce cred că se va și întâmpla.

Știu că la unul din cele două partide, dați-mi voie să nu spun care din motive ușor de ghicit, au hotărât deja să plece. Înainte de rocada guvernamentală. Nu va fi o criză neapărat, poate să se despartă amiabil, că intră în bătălie, nu poți să te bați cu nevasta, și copii, și cu prietenii, și frații tăi”, a explicat scriitorul, la B1 TV.

Stelian Tănase: România nu e guvernată

Întrebat cine ar mai guverna atunci România, Tănase a răspuns: „Dar ce aveți impresia că-i guvernată? Avem spectacolul ăsta la televizor, mai iese câte o temă mică, mică, mică, mică… e și vară. Suntem cu ochii pe Ucraina. Ei se ceartă 2 – 3 zile cât le dă atenție presa, apoi schimbă subiectul și se apucă de altceva

Stelian Tănase a mai spus că actuala coaliție de guvernare „e o aberație din punct de vedere politic”, așa cum și fostul USL „a fost o prostie”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare