dragnea epa 640

sursa foto:  balkaninsight.com

Politologul Theodor Paleologu, despre supraimpozitarea contractelor part-time: ‘E limpede că PNL a abandonat orice fel de identitate liberală și că preia programul PSD de pe vremea lui Dragnea’

Theodor Paleologu, eseist, istoric, diplomat, om politic și președintele Fundației Paleologu, a comentat pe tema măsurii supraimpozitării contractelor part-time.

E limpede că PNL a abandonat orice fel de identitate liberală și că preia programul PSD de pe vremea lui Dragnea în ce avea el mai odios și mai catastrofal pentru economie. Supraimpozitarea de care vorbim este economic o catastrofă. Sunt și eu în situația asta în care avem angajați care nu lucrează 8 ore, sunt studenți, pentru ei era o șansă extraordinară să lucreze, să obțină experiență, să aibă un job.

Nu poate un student să lucreze 8 ore pe zi. Este o monstruozitate, o măsură extrem de nedreaptă, care arată disperarea Guvernului, incapacitatea de a face față situației. Sunt măsuri de disperare, își dovedesc incompetența”.

Theodor Paleologu a mai precizat că PNL abandonează orice identitate liberală.

Ăsta nu mai e partid liberal. Din punct de vedere economic când supraimpozitezi contractele part-time…nici măcar un partid social-democrat zdravăn la cap nu face așa ceva. Pe vremea lui Dragnea s-a propus asta. Asta spune multe, că un asemenea personaj ajunge să ajungă guru economic.

E incalificabil din toate punctele de vedere este o demisie a așa zișilor liberali români și o aliniere în ce are mai rău PSD”.

Supraimpozitarea contractelor part-time, criticată de economiști

Din 1 august, la contractele de muncă part-time, indiferent că vorbim de o oră sau șapte ore pe zi, contribuțiile la sănătate și pensii nu vor fi plătite ca în prezent la valoarea orelor muncite efectiv, ci raportându-se la salariul minim brut pe economie, pentru un contract cu normă întreagă, respectiv 2.550 lei.

Deși Guvernul a venit cu această măsură pentru a obține bani în plus la buget, specialiștii atrag atenția că efectul poate fi chiar invers, pentru că mulți patroni nu vor avea bani să plătească aceste taxe mărite, așa că pur și simplu îi vor concedia pe angajații part-time și nu vor mai plăti nici cât dădeau până acum, conform b1tv.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare