Portul Constanța ar putea lua fața Portului Rotterdam? Mihai Daraban (CCIR): 'Toate mărfurile care vin din Est pe cale navală trec prin Canalul Suez, iar de aici până în Portul Constanța sunt numai trei zile și jumătate de navigație'

Autor: Ion Motea

Publicat: 01-03-2023 11:03

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a declarat că România, prin Portul Constanţa, poate reprezenta un punct de atracţie investiţional semnificativ prin poziţionarea geografică, cu ieşire la Marea Neagră şi acces la Fluviul Dunărea. 


 

Preşedintele CCIR a participat în 27 februarie, alături de reprezentanţii celor mai importante companii româneşti cu potenţial de import-export în America Latină, la forumul "Oportunităţi de afaceri cu regiunile lumii", organizat de World Chamber Federation (WCF), în colaborare cu Camera de Comerţ Bogota.

"
Noul context geopolitic în care se găseşte întreg continentul european din cauza războiului din Ucraina plasează România în poziţia de ţară cu o importanţă vitală mai ales în ceea ce priveşte asigurarea lanţurilor de aprovizionare şi producţie. Prin poziţionarea geografică, cu ieşire la Marea Neagră şi acces la Fluviul Dunărea, România, prin Portul Constanţa, poate reprezenta un punct de atracţie investiţional semnificativ.


Astfel, toate mărfurile care vin din Est pe cale navală trec prin Canalul Suez, iar de aici până în Portul Constanţa sunt numai trei zile şi jumătate de navigaţie, faţă de 11 zile cât ar dura până să intre în Portul Rotterdam, ceea ce înseamnă în final costuri mai reduse. Din Portul Constanţa mărfurile pot fi transportate către restul Europei, tot pe cale navigabilă, utilizând Fluviul Dunărea. De asemenea, pentru mărfurile care vin din Vest, de la Gibraltar la Constanţa sunt numai şapte zile de navigaţie", a declarat Mihai Daraban.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai camerelor de comerţ din 27 de ţări, de pe patru continente, precum şi peste 1.000 de oameni de afaceri din mai multe state, inclusiv România.

Forumul este structurat în jurul a patru teme mari şi anume: accesul la pieţe, digitalizare, sustenabilitate şi promovarea managementului feminin, existând sesiuni dedicate pentru promovarea oportunităţilor de afaceri în Europa, Africa, Asia, Orientul Mijlociu, America de Nord şi America de Sud, informează agerpres.ro.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri