Portul Giurgiulești, scos la vânzare de BERD. România și alte state, interesate de achiziție

Autor: Vlad Ionescu

Publicat: 14-04-2025 13:35

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), actualul proprietar al Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, a lansat o licitație internațională pentru identificarea unui nou investitor strategic. Mișcarea are loc într-un context în care Guvernul României și-a exprimat deja dorința de a achiziționa acest activ esențial pentru comerțul Republicii Moldova.

România, Turcia, Olanda și alte state, pe lista potențialilor cumpărători

Licitația internațională, coordonată de Raiffeisen Bank în numele BERD, urmărește atragerea unui investitor capabil să contribuie la dezvoltarea sustenabilă și pe termen lung a portului. Potrivit informațiilor apărute în toamna anului trecut, discuțiile erau deja în desfășurare cu mai multe state, printre care România, Turcia, Olanda, Danemarca și Bulgaria. În România, Guvernul a aprobat în vara lui 2024 un memorandum prin care a mandatat o echipă să negocieze, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, preluarea pachetului integral de acțiuni al Danube Logistics SRL, operatorul portului.

Portul Giurgiulești este amplasat într-o zonă cheie a Republicii Moldova, pe malul Dunării, aproape de granițele cu România și Ucraina. Acesta joacă un rol crucial în economia moldovenească, asigurând peste 70% din comerțul maritim-fluvial al țării. În plus, poziționarea sa strategică îl transformă într-un potențial hub logistic important pentru reconstrucția Ucrainei și pentru comerțul regional.

Citește și: Se îngroașă gluma peste Ocean. Donald Trump ar putea declara legea marțială de Paște

Miza economică și geopolitică a acestei achiziții

După achiziția integrală a operatorului Danube Logistics în 2021, BERD a îmbunătățit semnificativ eficiența și profitabilitatea portului. Instituția a anunțat încă de atunci intenția de a transfera controlul către un investitor cu experiență, care să ducă mai departe dezvoltarea infrastructurii logistice din zonă, în conformitate cu standardele internaționale.

Dezvoltarea Portului Giurgiulești este privită ca o prioritate pentru Republica Moldova și ca o oportunitate pentru România, care ar putea consolida astfel legăturile comerciale și strategice din regiune. Portul este nu doar un punct esențial în lanțul de aprovizionare moldovenesc, ci și o potențială poartă de intrare către piețele din Ucraina, Europa de Est și Asia Centrală.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri