Postul Paștelui 2025, cel mai scump, dar și cel mai lung din an. Începe de pe 3 martie, ce alimente ai voie să consumi și când sunt zilele de dezlegare

Autor: Luciana Polite

Publicat: 02-03-2025 13:59

Actualizat: 02-03-2025 14:01

Article thumbnail

Sursă foto: colaj Bugetul

În anul 2025, Postul Paștelui începe pe 3 martie se termina pe 20 aprilie, când este Paștele creștinilor ortodocși. Este de departe cel mai greu post din întreg anul bisericesc, care presupune multe restricții și are și o durată mare, de 40 de zile. Mai mult decât atât, va fi și cel mai scump deoarece alimentele care pot fi consumate s-au scumpit.

Nu este un secret că în fiecare an, când se apropie postul, cresc brusc prețurile pentru fructe și legume. Așa s-a întâmpla și acum, când tarifele din piețe și supermarketuri s-au majorat chiar și cu 10 procente. Vizate sunt și alte preparate care sunt permise în cele 40 de zile.

În această perioadă, creștinii nu au voie să mănânce dulce, carne sau produse de origine animală, cum ar fi ouăle sau lactatele. Bineînțeles, nu au voie nici să fumeze sau să consume alcool, dacă vor să țină serios procesul de purificare. Este interzis și contactul intim, dar la acest aspect, cel mai bine este ca fiecare să discute cu duhovnicul.

Cele 40 de zile sunt ideale pentru a merge la biserică și pentru a face o curățire nu doar alimentară, ci și spirituală. Nu trebuie să înjuri, să minți, să bârfești, să dorești răul aproapelui sau să comiți alte păcate cu fapta, vorba sau gândul, cu voie sau fără de voie. Nu se vor face nici chermeze, petreceri sau nunți, respectiv cununii religioase.

CITEȘTE ȘI: Mai ninge în luna martie? Meteorologii Accuweather au actualizat imediat prognoza meteo pentru București, iar veștile sunt complet neașteptate

Zile cu dezlegare la pește în Postul Paștelui. Alimentul este permis doar de două sărbători

Așa cum am precizat anterior, Postul Paștelui este extrem de greu de ținut. Ideal este să țineți măcar prima săptămână sau pe cât de mult puteți. Femeile însărcinate, de exemplu, pot primi binecuvântarea în așa fel încât să scurteze perioada deoarece au nevoie și de proteină animală în dezvoltarea copilului din pântec.

Dezlegarea la pește se va da doar de două mari sărbători. Prima este pe data de 25 martie, Buna Vestire. Cea de-a doua este Duminica Floriilor, care are loc cu o săptămână înainte de Paște, pe 13 aprilie. Cei care au ținut post vor putea fi spovediți și împărtășiți.

CITEȘTE ȘI: „Putin va merge spre Moldova și România”, anunțul unui mare șef de stat care dă fiori reci. Conflictul din Ucraina ar putea avea consecințe grave și dincolo de granițe

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri