Postul tv care dispare din grila Digi RCS RDS. Schimbarea a fost deja anunțată la CNA, iar membrii din consiliu s-au arătat deranjați de această decizie

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 18-05-2024 10:09

Actualizat: 18-05-2024 15:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Prima Food & Travel, canalul de televiziune din România deținut de Clever Group care difuzează tematică de cooking și travel se transformă în Prima World.


Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat schimbarea numelui televiziunii în Prima World, însă tematica rămâne aceeași. CNA s-a obișnuit cu cererile Grupului Clever, pentru schimbările numeroase pe care le operează destul de des la posturile pe care le deține. Noua solicitare a făcut-o pe Dorina Rusu, membru CNA, să remarce că nicio altă companie nu vine cu atâtea solicitări de modificări pentru televiziunile sale cum face Clever. Reprezentanta postului, Alina Loghin, le-a explicat membrilor CNA că este vorba despre o strategie de marketing.

„Schimbarea denumirii postului este o strategie de marketing. A fost gândită de colegii noştri din departamentul de marketing doar pentru a avea o denumire mai generală. Food&Travel era uşor restrictivă, iar o denumire de Prima World poate include şi food şi travel şi animals şi absolut orice fel de documentar. Este doar marketing.”

Adrian Bucă, coordonatorul proiectului:
„Denumirea este puţin mai generoasă pentru că am şi operat puţin nişte modificări la conceptul de program. Nu ne vom axa numai pe foond şi travel. Vom merge mai mult pe achiziţii decât pe producţie proprie. Vom achiziţiona şi documentare cu tematică istorică şi vom extinde puţin tematica faţă de cum a fost gândită iniţial Prima Food & Travel. Prima World acoperă mai bine acest nou concept.”

Citește și: Amantlâcul din familia senatoarei Diana Șoșoacă a ajuns să fie dezbătut de membrii CNA. Care este motivul acestei decizii

Membru CNA: Nu există o televiziune care să vină mai des la noi cu modificări


Membrul Consiliului Național al Audiovizualului, Dorina Rusu, a transmis că nu există o televiziune care să vină mai des la CNA cu modificări, subliniind că nu mai înțelege nimic din această situație a celor de la Clever Grup.
„În legătură cu aceste modificări pe care le faceţi. Nu există o televiziune care să vină mai des la noi cu modificări. Pur şi simplu nu mai înţelegem nimic. Nu aveţi pe cineva care să vă facă o stretegie coerentă şi pe termen lung? Nu e că ne deranjează pe noi, dar nu e nici normal să schimbi tot timpul ceva. Bulversezi şi publicul nu doar că ne zăpăciţi şi pe noi. De ce nu faceţi o dată pentru mai mult timp ca să nu faceţi schimbări atât de des, pentru că imaginea voastră nu este foarte bună când veniţi cu astfel de modificări frecvent.”

Vezi și: 3 televiziuni noi la Digi RCS RDS. Au primit aviz favorabil din partea CNA pentru a începe emisia
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri