POT, o prosperă afacere de familie. Președinta noului partid intrat în Parlament, Anamaria Gavrilă, și-a angajat ca deputați sora fost agent de vânzări și iubitul fără loc de muncă

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 07-02-2025 11:45

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a reușit să intre în premieră în Parlament, susținându-l pe controversatul independent Călin Georgescu la scrutinul prezidențial. Formațiunea politică este condusă de fosta membră AUR. Deși declară sus și tare că POT luptă contra sistemului, Anamaria Gavrilă nu a pierdut timpul degeaba, preluând vechile năravuri, pe care le blamează, ale politicienilor.

POT a fost catalogat de deputatul PNL Florin Roman drept un „SRL de familie”. Afirmația vine după ce atât sora președintei POT, cât și fostul său iubit șomer au ajuns deputați, în urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024.

Lidera POT a proferat amenințări aprige la adresa coaliției

Partenerul politicienei a fost asociat cu un om de afaceri controversat, susținător al lui suveranistului Călin Georgescu. În anul 2024, Călin Donca a stat în arest 3 luni pentru pentru evaziune și înșelăciune.

Deputatul liberal Florin Roman a numit POT un „SRL de familie” miercuri, 5 februarie, în urma lansării de către președinta partidului, Anamaria Gavrilă, a unei serii de amenințări vehemente la adresa coaliției de guvernare.

„Eu vă dau un sfat, eu zic să vă aranjați repede lucrurile, să vă luați bagajele și să vă mutați din țară. Că ce vine pe peste voi... Vedeți valul și voi stați cu pantalonii în vine”, le-a spus Anamaria Gavrilă deputaților coaliție PSD-PNP-UDMR.

Printre cei 24 de deputați și 7 senatori ai POT se numără inclusiv sora președintei POT, Bianca Eugenia Gavrilă, și partenerul de viață, Alexandru Cristian Popa, pe care politiciana îl numește public „soț”.

Bianca Eugenia Gavrilă este secretarul general al POT și a fost agent de vânzări înainte să devină deputat, notează Antena3. Declarația de avere a sorei președintei POT menționează venituri de aproape 30.000 de euro în 2024 și un apartament în municipiul Deva.

CITEȘTE ȘI: Șefa POT a luat 644.000 de euro pe un simplu apartament. Anamaria Gavrilă era proprietara unei locuințe în Germania, țară unde a lucrat pentru mai mulți ani

Partenenerul Anamariei Gavrilă a fost asociat cu Călin Donca

Iubitul liderei POT, Alexandru Cristian Popa nu are declarat niciun venit în 2024, anterior desemnării sale ca deputat de Brașov, și niciun bun pe nume propriu. Până în 2016 a deținut o afacere, restaurantele Sushi Ya, alături de controversatul om de afaceri Călin Donca (foto), unul dintre susținătorii declarați ai candidatului independent Călin Georgescu.

calin donca

Donca a fost reţinut de procurorii DIICOT Braşov în septembrie 2024 într-un dosar care incriminează grupare specializată în evaziune fiscală, delapidare, înşelăciune şi manipularea pieţei de capital. Afaceristul care îl susține pe liderul suveranist a petrecut 3 luni în arest pentru evaziune și înșelăciune.

CITEȘTE ȘI: Axa Diana Șoșoacă-George Simion- Anamaria Gavrilă, „ultimul scut de apărare”. Planul strategului AUR pentru partidele suveraniste

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri