Potlogăria garsonierelor de 13.000 de euro în România. Până și polițiști au fost păcăliți să plătească sume uriașe fără să bănuiască nimic

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 24-01-2025 08:54

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj Bugetul.ro

Potlogăria garsonierelor de 13.000 de euro în România a lăsat mulți păgubiți fără sume mari de bani. Pe lista victimelor acestei noi escrocherii se află chiar și polițiști. O femeie a povestit cum cel din spatele fraudei i-a returnat, după lungi insistențe, doar trei euro în cont.

Inventivitatea și curajul infractorilor de la noi din țară parcă nu au limite. Un bărbat din Giurgiu a ajuns pe mâna oamenilor legii, fiind bănuit că a vândut aproape toate apartamentele dintr-un bloc ce nu îi aparținea.

Paguba este una uriașă, în conturi i-ar fi intrat peste un milion de euro. Sunt mai bine de 30 de oameni care au crezut că este proprietarul locuințelor pe care le scotea la vânzare.

Te-ar putea interesa și: Înșelătoria grosolană căreia românii îi cad victime pe capete. A ajuns una dintre cele mai periculoase escrocherii din ultimii zece ani

Adevărul din spatele garsonierelor de 13.000 de euro din România

Victimele au fost atrase de prețul mic al garsonierelor, 13.000 de euro, mult sub cel al pieței. Cei peste 30 de cumpărători și-au dat seama că au fost înșelați abia în momentul în care nu au mai reușit să ia legătura cu presupusul proprietar al blocului.

„El în 2023 a luat numai de la mine și de la câțiva prieteni peste 100.000 de euro. Am încercat cu el în toate felurile și am văzut că nu are niciun fel de gând să dea banii înapoi”, povesteşte un păgubit, potrivit Observator News.

Una dintre victime a insistat să i se înapoieze banii. A avut parte de un adevărat șoc când a văzut cât i-a trimis bărbatul în cont: trei euro.

„Într-una din situații a solicitat 5.000 de euro pentru un teren situat în intravilanul municipiului, un teren de aproape 600 de metri pătrați. O sumă infimă, zic eu. Oamenii au fost încântați de ofertă. Cea mai mare activitate a avut-o în cursul anului trecut, în primăvară. Cred că a promis toate garsonierele din blocul respectiv”, a spus Angelica David, avocat.

Disperați, păgubiții au apelat la oamenii legii pentru a-și recupera banii pierduți. În fața polițiștilor, suspectul a mărturisit că nu are de unde să plătească pentru că a cheltuit milionul de euro obținut fraudulos pe mașini de lux.

A fost deschis un dosar penal pentru înşelăciune, însă ghinionul victimelor nu se oprește. Suspectul este de negăsit. Oamenii oferă recompensă oricui poate furniza informaţii despre bărbatul din Giurgiu.

Te-ar putea interesa și: „Eroarea” 1800 face ravagii pe WhatsApp. Capcana ce îi lasă pe români fără bani, explicată de o victimă

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri