Povestea şoselei Cheile Bicazului începe în 1910 când a fost construit primul drum de acces, dinspre Gheorgheni. Frumuseţea locului care face legătura dintre Moldova şi Transilvania a devenit celebră în întreaga lume. Stâncile spectaculoase şi drumul şerpuit este considerat unul dintre cele mai frumoase.
Puţini ştiu cum a luat naştere acest drum care leagă oraşele Bicaz şi Gheorgheni. Defileul purta numele de “Gura Iadului” şi nu degeaba dacă este să privim imaginile realizate acum câteva decenii.
Povestea şoselei din Cheile Bicazului
Povestea şoselei Cheile Bicazului ia naştere în 1910, când a fost realizat primul drum de acces. Şapte ani mai târziu se dă în folosinţă primul tunel care lega Lacul Roşu de Bicaz, până atunci oamenii ajungând dincolo de munţi ocolind defileul. Cei care treceau pe aici o puteau face doar la pas, căruţele cu boi sau cai neputând ajunge în cheile săpate atât de frumos de râul Bistriţa.
„De la Piatra, 48 de kilometri, se pot face cu automobilul, 2 kilometri până la Chei şi restul de 6 kilometri până la Tău (Lacul Roşu - n.red), nu se pot face decât mergând pe jos. Puţină osteneală, dar cu prisosinţă răsplătită prin priveliştile ce ţi se desfăşoară în chip variat şi de o uimitoare frumuseţă.
Se văd nişte culmi domoale, zidite din rocile cele mai vechi ale planetei (cristaline) acoperite cu păduri. Iar sus de tot îmbrăcate cu vegetaţia măruntă a ierburilor subalpine, dintre care unele (merişorul) rămân verzi şi peste iarnă“, spunea geograful Simion Mehedinţi, în volumul sau “România”, în 1923.
Un alt român cucerit de frumuseţea locului a fost şi preotul Constantin Matasă, acesta consemnând în 1929:
„Cheile propriu zise ţin doi kilometri, drum pe care nu se poate merge decât pe jos, după care mai străbătând cale de încă vreo patru-cinci kilometri se ajunge pe vârful muntelui Ghilcoş, unde la o altitudine de 1000 m se întinde pe o mare suprafaţă de teren, un splendid lac... Tăul.
Cele mai frumoase clipe de recreaţie, pe care le-am putut gusta în viaţă, au fost acelea din hoinărelile mele, totdeauna cu alţi prieteni, prin munţii regiunii noastre, Ceahlăul, Grinţieşul, Barnarul, Dealul Vânăt, Munţii Tarcăului şi Cheile Bicazului“.
Motivul pentru care s-a decis construirea drumului
Pădurile din zonă şi necesitatea lemnului de calitate au făcut ca autorităţile să fie convinse de localnici să construiască aici un drum care să treacă prin munţi. Afaceriştii vremii au investit în jgheaburi şi grinzi pentru a permite apoi accesul căruţelor.
În 1918, tunelul de 68 de metri lungime, cu o lăţime de 5.7 metri şi o înălţime de 4,10 metri permitea accesul unei singure căruţe. Acesta a fost lărgit la două benzi abia în 2005, prin construirea unuia nou, lung de 155 de metri şi înalt de 6,80 metri.
Povestea şoselei Cheile Bicazului nu se opreşte aici. Uriaşele stânci care te înfioară uimesc cu fiecare ocazie turiştii care sunt în trecere pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din Europa.
Drumul modern de acum a fost extins la forma actuala abia la finalul anilor 1960 când a şi fost asfaltat pentru prima oară. Cei 8 kilometri de-a lungul cheilor sunt impresionanţi pentru oricine ajunge aici.
